INVECTIVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive, în scopuri polemice sau satirice. – Din fr. invective, lat. invectivae.

invectiv, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: it invettivo] (Liv) Cu caracter de injurie (1).

invectivă sf [At: IORGA, L. II, 618 / Pl: ~ve / E: fr invective, lat invectivae] 1 Injurie (1). 2 Procedeu stilistic care constă în folosirea în literatură a expresiilor violente, agresive.

INVECTIVĂ, invective, s. f. Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care constă în folosirea expresiei violente, agresive. – Din fr. invective, lat. invectivae.

INVECTIVĂ, invective, s. f. Expresie jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară; injurie. Își aruncară invective și chiar se încăierară. PAS, Z. III 244.

INVECTIV, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de invectivă. [Cf. it. invettivo].

INVECTIVĂ s.f. Jignire, ofensă, injurie. [< fr. invective].

INVECTIVĂ s. f. 1. vorbă de ocară; injurie, insultă. 2. expresie violentă în unele scrieri literare, cu funcție stilistică sau în scop polemic ori satiric. (< fr. invective, lat. invectivae)

INVECTIVĂ ~e f. Cuvânt sau expresie violentă, jignitoare (la adresa cuiva). /<fr. invective, lat. invectiva

invectivă f. expresiune injurioasă.

*invectívă f., pl. e (lat. invectiva [adică oratio, cuvîntare], d. in-vehor, mă pornesc contra. V. vehicul, vexez). Discurs violent pornit contra cuĭva: o violentă invectivă contra vițiuluĭ.

invectivă s. f., g.-d. art. invectivei; pl. invective

invectivă s. f., g.-d. art. invectivei; pl. invective

invectiv adj. m., pl. invectivi; f. sg. invectivă, pl. invective

invectivă s. f., g.-d. art. invectivei; pl. invective

INVECTIVĂ s. v. înjurătură, jignire.

invectivă s. v. ÎNJURĂTURĂ.