intrus, ~ă smf, a [At: CĂLINESCU, E. O. II, 75 / Pl: ~uși, ~e / E: fr intrus] 1-2 (Persoană) care se introduce undeva sau la cineva fără a fi invitată. 3-4 (Pex; șfg) (Persoană) nechemată. 5-6 (Pex; șfg) (Persoană) nedorită.

INTRUS, -Ă, intruși, -se, s. m. și f. Persoană care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, pe nedrept, cu forța; persoană nepoftită, inoportună. A devenit lividă, dar n-a avut curajul să spuie nimic intrusului. CAMIL PETRESCU, U. N. 109.

INTRUS, -Ă s.m. și f. Cel care se introduce undeva sau la cineva fără drept, fără vreo calitate; nepoftit, inoportun. [< fr. intrus, cf. lat. intrusus – împins în].

INTRUS, -Ă adj., s. m. f. (cel) care se introduce undeva fără drept, fără vreo calitate; nepoftit, inoportun. (< fr. intrus, lat. intrusus)

INTRUS ~și m. Persoană care se introduce undeva fără a fi invitată sau dorită; oaspete nepoftit. [Sil. in-trus] /<fr. intrus, lat. intrusus

*intrúz, -ă adj. și s., pl. jĭ, ze (fr. intrus, lat. intrusus, d. in-trúdere, a împinge violent). Care s’a introdus fără drept orĭ fără titlu într’o funcțiune saŭ într’o societate.

intrus adj. m., s. m., pl. intruși; adj. f., s. f. intrusă, pl. intruse

intrus adj. m., s. m., pl. intruși; adj. f., s. f. intrusă, pl. intruse

intrus s. m., adj. m., pl. intruși; f. sg. intrusă, pl. intruse

intrus.