intolerant, ~ă a [At: C. PETRESCU, Î. II, 185 / Pl: ~nți, ~e / E: fr intolérant] 1-2 Care nu tolerează nici o (greșeală sau) abatere de la norme Si: neîngăduitor, netolerant.

intoleranță sf [At: MAIORESCU, CR. III, 174 / Pl: ~țe / E: fr intolérance] 1 Refuz de a tolera (greșeli sau) nesupunere la norme Si: neîngăduință, netoleranță. 2 (Log) Incapacitate a unui sistem de a tolera abateri de la norme. 3 (Med) Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente sau alimente.

INTOLERANT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor. Certitudinea e severă și intolerantă. C. PETRESCU, Î. II 185.

INTOLERANȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduire. Din poema...«Savonarola», alăturea de vederi înalte, iese un suflu de intoleranță, de sectarism. GHEREA, ST. CR. I 175. 2. (Med.) Incapacitatea de a suporta unele medicamente. Intoleranță pentru sulfamide.

INTOLERANT, -Ă adj. Neîngăduitor. [Cf. fr. intolérant].

INTOLERANȚĂ s.f. 1. Lipsă de toleranță; neîngăduire. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. [Cf. fr. intolérance, it. intolleranza].

INTOLERANT, -Ă adj. 1. care nu respectă libertatea de gândire, care nu suportă altă credință, religie decât a sa; fanatic. 2. (despre organism) care nu suportă (un medicament). (< fr. intolérant)

INTOLERANȚĂ s. f. 1. lipsă de toleranță. 2. incapacitate organică de a suporta un medicament, un aliment, un grefon etc. (< fr. intolérance)

INTOLERANT ~tă (~ți, ~te) Care nu este tolerant; neîngăduitor. /<fr. intolérant

INTOLERANȚĂ ~e f. 1) Caracter intolerant; lipsă de toleranță; neîngăduință. 2) Atitudine de intolerant. 3) Inaptitudine a organismului de a tolera unele medicamente, alimente. /<fr. intolérance

intolerant a. care nu e tolerant.

intoleranță f. lipsă de toleranță.

*intoleránt, -ă adj. (lat. in-tólerans, -ántis). Care nu tolerează gusturile, dorințele, opiniunile, credințele altuĭa: om, caracter intolerant.

*intoleránță f., pl. e (lat. intolerantia). Lipsă de toleranță.

intolerant adj. m., pl. intoleranți; f. intolerantă, pl. intolerante

intoleranță s. f., g.-d. art. intoleranței; pl. intoleranțe

intolerant adj. m., pl. intoleranți; f. intolerantă, pl. intolerante

intoleranță s. f., g.-d. art. intoleranței; pl. intoleranțe

intolerant adj. m. tolerant

intoleranță s. f., pl. intoleranțe

INTOLERANT adj. v. neîngăduitor.

INTOLERANȚĂ s. neîngăduință.

INTOLERANT adj. necruțător, neiertător, neîndurător, neîngăduitor, nemilos, netolerant, (înv.) nesuferitor. (Om ~.)

INTOLERANȚĂ s. neîngăduință.

Intolerant ≠ tolerant

Intoleranță ≠ îngăduință, toleranță