INTERPRETA, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o lucrare muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

interpreta vt [At: MAIORESCU, D. IV, 416 / Pzi: ~tez / E: fr interpréter] 1 A da o anumită semnificație unui fapt. 2 (Spc) A explica și comenta un text. 3 A înțelege într-un anumit fel acțiunile sau spusele cuiva. 4 A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc. 5 A juca un rol într-un film, într-o piesă de teatru etc. 6 A executa o bucată muzicală.

INTERPRETA, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înțeles, o anumită semnificație unui lucru; spec. a comenta și a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesă, într-un film etc., a executa o bucată muzicală. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.

INTERPRETA, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A explica, a da un anumit înțeles unui lucru. Este cu neputință să interpretezi în mod just, științific, fenomenele din domeniul fizicii, chimiei, biologiei etc., este cu neputință să oglindești veridic în literatură și artă fenomenele vieții, fără să te situezi în mod consecvent pe pozițiile materialismului dialectic. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 1/1. Lucruri pe cari le interpretasem într-un fel, le înțelegeam acum altfel. CAMIL PETRESCU, U. N. 237. Zîmbi de politețe, clătinînd din cap într-un chip care putea fi interpretat tot așa de bine ca o aprobare a cuvintelor, ca și un semn de evidentă neîncredere. C. PETRESCU, A. 305. 2. A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere dramatice, muzicale etc.; a executa artistic. Pianistul a interpretat o sonată de Beethoven. ▭ Oamenii care vorbesc pe scenă sînt actori... ei interpretează pentru cine știe a cîta oară acest text. STANCU, U.R.S.S. 74. Mulți din ieșeni își mai aduc aminte de Mihai Arceleanu bătrînul, care a interpretat pe Hîrca. SADOVEANU, E. 71. 3. (Cu privire la texte, de obicei vechi) A comenta și a explica.

INTERPRETA vb. I. tr. A explica, a lămuri un text, o lege etc. ♦ A reda prin mijloace adecvate conținutul unei opere muzicale, dramatice etc. [< fr. interpréter, cf. lat. interpretare].

INTERPRETA vb. tr. 1. a explica, a lămuri un text, o lege etc. 2. a juca un rol etc. (< fr. interpréter, lat. interpretari)

A INTERPRETA ~ez tranz. 1) (fapte, fenomene, evenimente, întâmplări) A expune atribuind o semnificație personală; a comenta. 2) (texte, acte etc.) A explica clarificând locurile obscure; a prevedea cu comentariile necesare; a comenta. 3) (opere muzicale) A executa cu vocea sau cu un instrument; a cânta. 4) (roluri dintr-un spectacol sau dintr-un film) A juca într-o manieră proprie. [Sil. -ter-pre-] /<fr. interpreter, lat. interpretare

interpretà v. 1. a traduce dintr’o limbă într’alta (ca mijloc de înțelegere personală); 2. a limpezi un text oarecare; 3. fig. a da un sens adevărat sau fals: interpretezi rău cuvintele mele.

INTERPRET, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. – Din fr. interprète, lat. interpres, -etis.

INTERPRET, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce pe loc și oral ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane; translator, tălmaci. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; persoană care face cunoscute altuia voința, dorința, sentimentele cuiva; exponent, reprezentant. 3. Persoană care interpretează un rol într-un spectacol, o bucată muzicală, o poezie etc. V. artist, actor. – Din fr. interprèt, lat. interpres, -etis.

INTERPRET, -Ă, interpreți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care traduce (și explică) ceea ce spune cineva în altă limbă, mijlocind astfel înțelegerea între două sau mai multe persoane; tălmaci, translator. Alți interpreți ne traduc în franceză, germană, spaniolă. STANCU, U.R.S.S. 179. O excortă așa de aleasă, condusă de un armaș atît de simpatic și rostindu-se printr-un interpret așa de tînăr. SADOVEANU, Z. C. 93. Se găsea în birou înconjurat de agenți consulari, interpreți și martori. BART, E. 242. ◊ Fig. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp. EMINESCU, N. 37. 2. Fig. Persoană care exprimă năzuințele unei colectivități; reprezentant, exponent. În exilurile lui... Pușkin nu încetează o clipă de a comunica sufletește cu norodul, al cărui interpret se simte și ale cărui producții le-a valorificat. SADOVEANU, E. 209. ♦ Persoană însărcinată a face cunoscută altuia voința sau dorința cuiva. Fii interpretul meu pe lîngă el. 3. Persoană care interpretează o operă artistică; actor, artist. Interpreta, învingînd excepționalele greutăți tehnice și ritmice ale bucății, a redat coloritul concertului. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 9/5. A organizat mai pe urmă reprezentații de teatru, recrutînd dintre fetele și flăcăii mai deștepți pe interpreții operelor lui Alecsandri. REBREANU, I. 68.

INTERPRET, -Ă s.m. și f. 1. Translator, tălmaci. ♦ Cel care dă o explicație, o interpretare (unui text, unei expresii etc.). 2. (Fig.) Reprezentant, exponent însărcinat să arate dorințele, voința cuiva. 3. Persoană care interpretează o bucată muzicală, o poezie, un rol etc.; artist, actor. [< fr. interprète, cf. lat. interpres].

INTERPRET, -Ă s. m. f. 1. cel care dă o explicație, o interpretare (unui text etc.); translator, traducător. 2. (fig.) reprezentant, exponent însărcinat să arate dorințele, voința cuiva. 3. cel care interpretează o bucată muzicală, un rol etc.; artist, actor. (< fr. interprète, lat. interpres)

interpret(ă)-traducător, -oare s. m. f. Persoană aptă să desfășoare atât activități de interpretariat cât și de traducere ◊ „De asemenea, noile descrieri sunt folosite [...] în laboratoarele de limbă, mai ales în cel organizat de UNESCO și destinat traducerilor simultane și altor tipuri de lucrări desfășurate în secția de interpreți-traducători a facultăților de limbi străine din București.” Sc. 17 II 74 p. 4 (din interpret + traducător)

INTERPRET ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană specializată în traducerea orală mijlocind comunicarea între oameni care vorbesc limbi diferite; translator. 2) fig. Persoană care face cunoscut altuia sentimentele, voința, dorința cuiva. 3) Persoană care interpretează un rol sau o piesă muzicală (la voce sau la un instrument). [Sil. -ter-pret] /<fr. interprete, lat. interpres, ~etis

*interprét m. și -ă f. (fr. interprète, it. sp. intérprete, d. lat. intér-pres, intérpretis). Traducător, tălmacĭ, dragoman, cel care spune pin cuvintele uneĭ limbĭ înțelesu cuvintelor alteĭ limbĭ: eĭ nu se pot înțelege fără interpret. Cel ce lămurește înțelesu unuĭ text (uneĭ legĭ, uneĭ opere literare ș. a.): interpreții bibliiĭ. Cel însărcinat a declara (a comunica) cuĭva voința, intențiunile altuĭa: fiĭ interpretu meŭ pe lîngă el.

*interpretéz v. tr. (lat. intér-pretor, -ári). Traduc dintr’o limbă într’alta și lămuresc: a interpreta legea celor doŭă-spre-zece table. Explic, ghicesc, prezic: a interpreta un vis. Fig. Daŭ un înțeles oare-care: interpretezĭ răŭ cuvintele mele. Traduc cugetarea unuĭ artist: gravor care interpretează bine un tabloŭ.

interpreta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. interpretez, 3 interpretează; conj. prez. 1 sg. să interpretez, 3 să interpreteze

interpreta (a ~) vb., ind. prez. 3 interpretează

interpreta vb., ind. prez. 1 sg. interpretez, 3 sg. și pl. interpretează

interpretă s. f., g.-d. art. interpretei; pl. interprete

interpretă s. f., g.-d. art. interpretei; pl. interprete

interpretă s. f., g.-d. art. interpretei; pl. interprete

INTERPRETA vb. 1. a tălmăci, a tâlcui. (Îi ~ visul avut.) 2. v. analiza. 3. a înțelege. (Cum ~ acest context?) 4. v. cânta. 5. a juca, (înv.) a parastisi. (A ~ un rol într-o piesă.)

INTERPRETA vb. 1. a tălmăci, a tîlcui. (Îi ~ visul avut.) 2. a analiza, a comenta, a explica, a tîlcui, (înv.) a întoarce, (fig.) a descifra. (A ~ un text literar.) 3. a înțelege. (Cum ~ acest context?) 4. (MUZ.) a cînta, a executa, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (A ~ o melodie, o doină.) 5. a juca, (înv.) a parastisi. (A ~ un rol într-o piesă.)

INTERPRET s. v. exponent, reprezentant.

INTERPRET s. 1. v. translator. 2. (înv. și pop.) tâlcuitor. (~ de vise.) 3. v. comentator. 4. executant. (~ într-un concert.) 5. v. actor.

INTERPRETĂ s. actriță.

INTERPRET s. 1. tălmaci, traducător, translator, (înv.) dragoman, tergiman. (A vorbi cu cineva prin ~.) 2. (înv. și pop.) tîlcuitor. (~ de vise.) 3. comentator, tălmăcitor, tîlcuitor. (~ al unui text beletristic.) 4. executant. (~ într-un concert.) 5. actor, artist, (rar) teatralist. (~ de comedie.)

interpret s. v. EXPONENT. REPREZENTANT.

INTERPRETĂ s. actriță, artistă, (rar) teatralistă. (~ de dramă.)

interpret, muzician (cântăreț, instrumentist sau dirijor) care execută lucrările scrise de compozitor*, având astăzi un statut social precis. În funcție de genul (I, 1) muzicii pe care o cântă, i. poate fi de muzică populară*, ușoară*, simfonică* sau camerală*, instrumentală* sau vocală* etc. În muzica pop., care este o muzică ce se caracterizează prin oralitate, i. se confundă adesea cu creatorul. Chiar în muzica profesionistă, o clară delimitare a i. de creator se realizează abia în sec. 19. Dar, oricare ar fi genul căruia-i aparține, i. are menirea de a face să trăiască muzica pentru public. I. trebuie să înțeleagă pentru sine sensurile muzicii create de compozitor, intențiile notate de acesta în partitură* și să le tălmăcească pentru a le transmite publicului în cele mai perfecte condiții tehnice muzicale și expresive*. Pentru a putea realiza toate acestea, i. trebuie să posede o cultură muzicală și generală deosebită. I. se formează în școli de specialitate muzicală, Conservatoare*, prin studiul disciplinelor muzicale (practice și teoretice). ♦ În folclor*, considerând cântecul (executat vocal sau instr.) ca pe un bun propriu, prin intermediul căruia își exteriorizează gândurile și sentimentele, i. îl adaptează la cerințele sale spirituale, la gustul său artistic, în limitele unor legi tradiționale nescrise. În muzica pop. care „nu are nici o realitate palpabilă” și „nu prinde ființă decât în clipa când este cântată”, i. nu este un simplu executant ci și un creator. Aportul său creator diferă de modul de interpretare (în grup ori solistic), de gen (liric sau epic), de forma melodiilor (liberă sau fixă) (v. structură arhitectonică).