interimar, ~ă [At: MAIORESCU, D. I, 479 / Pl: ~i, ~e / E: fr intérimaire] 1-2 smf, a (Persoană) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului. 3 a Care durează puțin timp.

INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, adj. (Astăzi rar) Care funcționează sau exercită o funcție pe timp limitat (pînă la alegerea sau fixarea unui titular); provizoriu, temporar. Se retrase din serviciu la începutul guvernului interimar al principelui A. Ghica. BOLINTINEANU, O. 414. La 1859, după suirea lui vodă Cuza în scaunul domnesc al Principatelor Unite, Alexandrescu a ocupat postul de ministru interimar la culte. GHICA, S. 670. ◊ Comisie interimară = comisie numită de un for superior, ca să îndeplinească funcțiile unui organ eligibil, pînă la alegerea acestuia. Două proclamații ale comisiei interimare, ale guvernului improvizat vesteau demisia din armată a celor doi colonei. CAMIL PETRESCU, O. II 697. Au să-l pună pe Ciubotaru președintele comisiei interimare. C. PETRESCU, Î. II 143.

INTERIMÁR, -Ă adj. (Rar) Care exercită o funcție, care funcționează pe timp limitat până la întoarcerea sau la alegerea titularului; provizoriu, temporar. [Cf. fr. intérimaire].

INTERIMÁR, -Ă s. m. f., adj. (cel) care exercită provizoriu o funcție în locul titularului. (< fr. intérimaire)

INTERIMÁR ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care exercită temporar o funcție; ad-interim. /<fr. intérimaire

interimar a. care funcționează ad-interim.

*interimár, -ă adj. (fr. intérimaire, d. lat. interim, în acest timp). Provizoriŭ, care ține locu pînă la numirea altuĭa: ministru interimar, comisiune interimară (la primărie). Adv. În mod interimar.

!interimar adj. m., s. m., pl. interimari; adj. f., s. f. interimară, pl. interimare

interimar adj. m., s. m., pl. interimari; adj. f. interimară, pl. interimare

interimár adj. m., s. m., pl. interimári; f. sg. interimáră, pl. interimáre

INTERIMÁR adj. 1. v. ad-interim. 2. provizoriu, temporar. (Comisie ~.)

INTERIMAR adj. 1. ad-interim. (Ministru ~.) 2. provizoriu, temporar. (Comisie ~.)