INTERDICT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în Evul Mediu de Biserica catolică, prin care se interzicea temporar unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

interdict¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: lat interdictum] 1-2 (În Evul Mediu) Pedeapsă dată de biserica catolică, prin care se interzicea (temporar sau) definitiv unui preot sau unei colectivități să oficieze cultul divin sau să participe la el. 3 (În dreptul roman) Ordonanță a pretorului, pronunțată mai ales în materie de posesiune.

interdict², ~ă smf [At: HAMANGIU, C. C. 475 / Pl: ~cți, ~e / E: lat interdictus] 1-2 (Jur; iuz) Interzis² (3-4).

INTERDICT, interdicte, s. n. Pedeapsă dată în evul mediu de autoritatea bisericii catolice, prin care se interzicea temporar unui preot, unei biserici, unei regiuni sau unei țări să oficieze cultul divin sau să participe la el. – Din lat. interdictum.

INTERDICT s.n. (Ist.) Interzicere temporară de către papă sau de către un înalt prelat, în evul mediu, a slujbelor religioase. [Cf. fr. interdit, germ. Interdikt. / < lat. interdictum].

INTERDICT s. n. (în evul mediu) interzicere temporară de către papă sau un înalt prelat a slujbelor religioase, ca pedeapsă. (< germ. Interdikt, lat. interdictum)

interdict (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdicte

interdict (pedeapsă medievală) s. n., pl. interdicte

interdict s. n., pl. interdicte