INTENDENT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendant s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

INTENDENȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindenție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

intendență sf [At: STAMATI / V: ~ție, ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr intendence] 1 (Rar) Meserie de intendent (1). 2 (Mil; înv) Serviciu din cadrul armatei care asigura aprovizionarea trupelor cu hrană și echipament Si: intendatură. corectat(ă)

intendenție sf vz intendență

intindență sf vz intendență

itidenție sf vz intendență

INTENDENT, -Ă, intendenți, -te, subst. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendant s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

INTENDENȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul forțelor armate care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindenție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

INTENDENT, intendenți, s. m. 1. Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, unei case etc. V. administrator, econom. 2. (Învechit) Ofițer din serviciul intendenței. – Variantă: (2) intendant s. m.

INTENDENȚĂ, intendențe, s. f. (Învechit) Serviciu care se îngrijea de aprovizionarea armatei cu mijloace materiale, alimente, furaje etc. Precupețea... fînul, orzul ori făina, care fuseseră poruncite de intendența imperială. GALACTION, O. I 110. Pe cînd nici nu gîndea, doi indivizi, un ofițer de intendență și un elev de administrație i se pun în față. CARAGIALE, M. 89.

INTENDENT, -Ă s.m. și f. Administrator al unei case, al unui local etc. // s.m. Ofițer din serviciul intendenței. [Var. intendant s.m. / < fr. indendant].

INTENDENȚĂ s.f. (În trecut) Serviciu care se ocupa cu aprovizionarea unităților armatei. [Cf. fr. intendance, it. intendenza].

INTENDENT, -Ă I. s. m. f. (în unele țări) administrator al unei case, al unui local etc. II. s. m. ofițer din serviciul intendenței. (< fr. intendant, lat. intendents)

INTENDENȚĂ s. f. (în trecut) serviciu de aprovizionare a unităților armatei. (< fr. intendance, it. intendenza)

INTENDENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Administrator al unei instituții sau al unui local. /<fr. intendant, lat. intendens, ~ntis^[1]

INTENDENȚĂ ~e f. 1) Funcție de intendent. 2) Durată de exercitare a unei astfel de funcții. 3) Serviciu administrativ în armată având drept însărcinare aprovizionarea și întreținerea trupelor. /<fr. intendance

intendență f. direcțiunea, administrarea afacerilor; intendență militară, corp însărcinat a purta grijă de trebuințele unei armate (soldă, echipament, previziuni, munițiuni).

*intendént, -ă s. (lat. inténdens, -éntis, fr. intendant. V. întind). Administrator, econom într’o casă mare, la o moșie, într’un spital, într’un internat ș. a. Intendent militar, funcționar militar asimilat ofițeruluĭ și însărcinat cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ. – Fals -ant (după rus.).

*intendénță f., pl. e (d. intendent; fr. -dance). Funcțiunea de intendent, administrațiune. Intendență militară, corp de funcționarĭ militarĭ însărcinațĭ cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ.

intendentă s. f., g.-d. art. intendentei; pl. intendente

intendență s. f., g.-d. art. intendenței; pl. intendențe

intendentă s. f., g.-d. art. intendentei; pl. intendente

intendență s. f., g.-d. art. intendenței; pl. intendențe

intendentă s. f., g.-d. art. intendentei; pl. intendente

intendență s. f., g.-d. art. intendenței; pl. intendențe

intendent

intendent (supraveghetor).

intendență.

INTENDENT s. v. administrator.^[1]

INTENDENȚĂ s. v. administrație.

INTENDENT s. administrator, (înv. și reg.) șpan, (înv.) epistat, ispravnic, provizor, (înv., în Transilv.) șofariu. (~ al unei case.)

INTENDENȚĂ s. (MIL.) administrație. (Ofițer de ~.)