INTENDENT, -Ă, intendenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendant s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

INTENDENT, -Ă, intendenți, -te, subst. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendant s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

INTENDENT, intendenți, s. m. 1. Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, unei case etc. V. administrator, econom. 2. (Învechit) Ofițer din serviciul intendenței. – Variantă: (2) intendant s. m.

INTENDENT, -Ă s.m. și f. Administrator al unei case, al unui local etc. // s.m. Ofițer din serviciul intendenței. [Var. intendant s.m. / < fr. indendant].

INTENDENT, -Ă I. s. m. f. (în unele țări) administrator al unei case, al unui local etc. II. s. m. ofițer din serviciul intendenței. (< fr. intendant, lat. intendents)

INTENDENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Administrator al unei instituții sau al unui local. /<fr. intendant, lat. intendens, ~ntis^[1]

*intendént, -ă s. (lat. inténdens, -éntis, fr. intendant. V. întind). Administrator, econom într’o casă mare, la o moșie, într’un spital, într’un internat ș. a. Intendent militar, funcționar militar asimilat ofițeruluĭ și însărcinat cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ. – Fals -ant (după rus.).

intendentă s. f., g.-d. art. intendentei; pl. intendente

intendentă s. f., g.-d. art. intendentei; pl. intendente

intendentă s. f., g.-d. art. intendentei; pl. intendente

intendent

intendent (supraveghetor).

INTENDENT s. v. administrator.^[1]

INTENDENT s. administrator, (înv. și reg.) șpan, (înv.) epistat, ispravnic, provizor, (înv., în Transilv.) șofariu. (~ al unei case.)