17 definiții pentru intendență intendenție intindență itindenție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

intendență sf [At: STAMATI / V: ~ție, ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr intendence] 1 (Rar) Meserie de intendent (1). 2 (Mil; înv) Serviciu din cadrul armatei care asigura aprovizionarea trupelor cu hrană și echipament Si: intendatură. corectată

INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul forțelor armate care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindénție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

INTENDÉNȚĂ, intendențe, s. f. (Învechit) Serviciu care se îngrijea de aprovizionarea armatei cu mijloace materiale, alimente, furaje etc. Precupețea... fînul, orzul ori făina, care fuseseră poruncite de intendența imperială. GALACTION, O. I 110. Pe cînd nici nu gîndea, doi indivizi, un ofițer de intendență și un elev de administrație i se pun în față. CARAGIALE, M. 89.

INTENDÉNȚĂ s.f. (În trecut) Serviciu care se ocupa cu aprovizionarea unităților armatei. [Cf. fr. intendance, it. intendenza].

INTENDÉNȚĂ s. f. (în trecut) serviciu de aprovizionare a unităților armatei. (< fr. intendance, it. intendenza)

INTENDÉNȚĂ ~e f. 1) Funcție de intendent. 2) Durată de exercitare a unei astfel de funcții. 3) Serviciu administrativ în armată având drept însărcinare aprovizionarea și întreținerea trupelor. /<fr. intendance

intendență f. direcțiunea, administrarea afacerilor; intendență militară, corp însărcinat a purta grijă de trebuințele unei armate (soldă, echipament, previziuni, munițiuni).

*intendénță f., pl. e (d. intendent; fr. -dance). Funcțiunea de intendent, administrațiune. Intendență militară, corp de funcționarĭ militarĭ însărcinațĭ cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ.

ITINDÉNȚIE s. f. v. intendență.

ITINDÉNȚIE s. f. v. intendență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe

intendénță s. f., g.-d. art. intendénței; pl. intendénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTENDÉNȚĂ s. v. administrație.

INTENDENȚĂ s. (MIL.) administrație. (Ofițer de ~.)

Intrare: intendență
intendență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intendență
  • intendența
plural
  • intendențe
  • intendențele
genitiv-dativ singular
  • intendențe
  • intendenței
plural
  • intendențe
  • intendențelor
vocativ singular
plural
intendenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
intindență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
itindenție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • itindenție
  • itindenția
plural
  • itindenții
  • itindențiile
genitiv-dativ singular
  • itindenții
  • itindenției
plural
  • itindenții
  • itindențiilor
vocativ singular
plural

intendență intendenție intindență itindenție

  • 1. în trecut Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: administrație attach_file 2 exemple
    exemple
    • Precupețea... fînul, orzul ori făina, care fuseseră poruncite de intendența imperială. GALACTION, O. I 110.
      surse: DLRLC
    • Pe cînd nici nu gîndea, doi indivizi, un ofițer de intendență și un elev de administrație i se pun în față. CARAGIALE, M. 89.
      surse: DLRLC

etimologie: