INTELECTUALISM s. n. 1. Concepție care absolutizează rolul intelectului, subapreciind rolul motivației, sentimentelor, voinței în activitatea umană. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

intelectualism sn [At: CĂLINESCU, E. O. II, 147 / Pl: (rar) ~e / E: intellectualisme] 1 Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 2 Concepție potrivit căreia intelectul este capabil de a înțelege lumea. 3 Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. 4 (Nob) Preferință exagerată pentru preocupările intelectuale. 5 (Îvr) Tendință de a exagera însemnătatea preocupărilor intelectuale. 6 (Prt) Prețiozitate intelectuală.

INTELECTUALISM s. n. 1. Concepție potrivit căreia intelectul (rațiunea) este capabil(ă) de a înțelege lumea. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

INTELECTUALISM s.n. 1. Concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea. V. raționalism. 2. Concepție care susține preeminența inteligenței asupra sentimentelor și voinței. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoașterea binelui, care ar duce la săvîrșirea lui. [Cf. fr. intellectualisme].

INTELECTUALISM s. n. 1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea. 2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale. 3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral. (< fr. intellectualisme)

INTELECTUALISM n. 1) Concepție filozofică bazată pe ideea că lumea poate fi cunoscută numai cu ajutorul intelectului. 2) Tendință în psihologie de a reduce toate procesele afective la cele intelectuale. /<fr. intellectualisme

intelectualism (desp. -tu-a-) s. n.

intelectualism (-tu-a-) s. n.

intelectualism s. n. (sil. -tu-a-)