opțiuni
  • info

3 intrări

14 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTABULAT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.

INTABULAT, -Ă, intabulați, -te, adj. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. – V. intabula.

intabulat, ~ă a [At: STAMATI, D. / V: în~ / Pl: ~ați, ~e / E: intabula] 1 (Înv; Mol; d. un amanet) Trecut în condica divanului. 2 (Jur; d. un act de proprietate) Înscris definitiv în cartea divanului. 3 (Reg; îf întabulat) Mâncat.

INTABULA, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

INTABULA, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

intabula vt [At: ȘINCAI, HR. III, 276/26 / V: (înv) în~, (îvp) întăb~ / Pzi: ~lez, (înv) ~tabul / E: ger intabulieren, it intabulare] 1 (Înv; Mol) A trece un amanet în condica divanului. 2 (Jur) A înscrie definitiv un act de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară Cf înregistra, înrola. 3 (Reg; îf întabula) A mânca.

întabula vt vz intabula

INTABULA, intabulez, vb. I. Tranz. (Transilv. și Bucov.) A înscrie un drept real imobiliar în cartea funciară.

INTABULA vb. I. tr. A înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funciară. [< germ. intabulieren].

INTABULA vb. tr. a înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funduară. (< germ. intabulieren)

A INTABULA ~ez tranz. (drepturi imobiliare) A înregistra în cartea funciară. /<fr. intabuler, germ. intabulieren

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

intabula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. intabulez, 3 intabulează; conj. prez. 1 sg. să intabulez, 3 să intabuleze

+întabula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întabulez, 3 întabulează; conj. prez. 1 sg. să întabulez, 3 să întabuleze

intabula (a ~) vb., ind. prez. 3 intabulează

intabula vb., ind. prez. 3 sg. și pl. intabulează

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

intabula (intabulez, intabulat), vb. – A înscrie în registrul de proprietate. Lat. intabulare (sec. XVIII), cf. germ. intabulieren. În Trans., și în Mold., înv.

Intrare: intabulat
intabulat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intabulat
  • intabulatul
  • intabulatu‑
  • intabulată
  • intabulata
plural
  • intabulați
  • intabulații
  • intabulate
  • intabulatele
genitiv-dativ singular
  • intabulat
  • intabulatului
  • intabulate
  • intabulatei
plural
  • intabulați
  • intabulaților
  • intabulate
  • intabulatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: intabula / întabula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intabula
  • intabulare
  • intabulat
  • intabulatu‑
  • intabulând
  • intabulându‑
 singular plural
  • intabulează
  • intabulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intabulez
 (să)
  • intabulez
  • intabulam
  • intabulai
  • intabulasem
a II-a (tu)
  • intabulezi
 (să)
  • intabulezi
  • intabulai
  • intabulași
  • intabulaseși
a III-a (el, ea)
  • intabulează
 (să)
  • intabuleze
  • intabula
  • intabulă
  • intabulase
plural I (noi)
  • intabulăm
 (să)
  • intabulăm
  • intabulam
  • intabularăm
  • intabulaserăm
  • intabulasem
a II-a (voi)
  • intabulați
 (să)
  • intabulați
  • intabulați
  • intabularăți
  • intabulaserăți
  • intabulaseți
a III-a (ei, ele)
  • intabulează
 (să)
  • intabuleze
  • intabulau
  • intabulară
  • intabulaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întabula
  • întabulare
  • întabulat
  • întabulatu‑
  • întabulând
  • întabulându‑
 singular plural
  • întabulează
  • întabulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întabulez
 (să)
  • întabulez
  • întabulam
  • întabulai
  • întabulasem
a II-a (tu)
  • întabulezi
 (să)
  • întabulezi
  • întabulai
  • întabulași
  • întabulaseși
a III-a (el, ea)
  • întabulează
 (să)
  • întabuleze
  • întabula
  • întabulă
  • întabulase
plural I (noi)
  • întabulăm
 (să)
  • întabulăm
  • întabulam
  • întabularăm
  • întabulaserăm
  • întabulasem
a II-a (voi)
  • întabulați
 (să)
  • întabulați
  • întabulați
  • întabularăți
  • întabulaserăți
  • întabulaseți
a III-a (ei, ele)
  • întabulează
 (să)
  • întabuleze
  • întabulau
  • întabulară
  • întabulaseră
Intrare: întabulat
întabulat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întabulat
  • întabulatul
  • întabulată
  • întabulata
plural
  • întabulați
  • întabulații
  • întabulate
  • întabulatele
genitiv-dativ singular
  • întabulat
  • întabulatului
  • întabulate
  • întabulatei
plural
  • întabulați
  • întabulaților
  • întabulate
  • întabulatelor
vocativ singular — —
plural — —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

intabulat, intabulatăadjectiv

  • 1. (Despre drepturi de proprietate) Înscris în cartea funciară. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi intabula DEX '98 DEX '09

intabula, intabulez / întabula, întabulezverb

  • 1. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.