INSURECȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

insurecție sf [At: (f. a.) IORGA, S. D. XVII, 124 / V: (înv) ~enț~ / Pl: ~ii / E: lat insurrectio, -onis, fr insurrection] Formă de luptă deschisă, organizată și armată dusă împotriva unui regim, a unei autorități sau pentru îndepărtarea unor armate ocupante Si: insurgență, răsmeriță, rebeliune, revoltă, revoluție.

INSURECȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă deschisă, organizată și armată dusă împotriva unui regim, a unei autorități sau pentru îndepărtarea unor armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

INSURECȚIE, insurecții, s. f. Acțiune de răzvrătire organizată împotriva unui regim, a unei autorități. El a refuzat să semneze chemarea... la insurecție. CAMIL PETRESCU, O. II 534. Insurecția lui Tudor Vladimirescu... ne scăpă de fanarioți. BĂLCESCU, O. I 72. ◊ Insurecție armată = formă de luptă revoluționară a proletariatului, constînd din mobilizarea maselor, înarmarea și acțiunea lor în vederea răsturnării prin violență a orînduirii capitaliste. La 10 octombrie 1917 avu loc ședința istorică a Comitetidui Central al partidului, care luă hotărîrea de a dezlănțui la o dată foarte apropiată insurecția armată. Ist. P.C.(b) 298. La 9 septembrie 1944, în condițiile favorabile create de intrarea victorioasă în Bulgaria a Armatei Sovietice eliberatoare, are loc insurecția populară armată, condusă de Partidul Comunist Bulgar. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 96.

INSURECȚIE s.f. Formă de luptă armată, organizată, a forțelor patriotice, revoluționare, avînd ca scop înlăturarea unui regim politic sau izgonirea de pe teritoriul național a unei armate ocupante. [Gen. -iei. / cf. fr. insurrection].

INSURECȚIE s. f. formă de luptă armată organizată, de obicei a forțelor sociale progresiste, patriotice, revoluționare, cu participarea maselor populare sau a unei părți a lor, împotriva unui regim politic reacționar, sau pentru izgonirea de pe teritoriul național a unei armate ocupante; insurgență. (< fr. insurrection, lat. insurrectio)

INSURECȚIE ~i f. Formă de luptă armată organizată, având ca scop răsturnarea unui regim politic sau izgonirea unei armate ocupante. [G.-D. insurecției] /<fr. insurrection, lat. insurrectio, ~onis

insurenție sf vz insurecție

insurecțiune f. revoltă pe față în contra unei puteri stabilite.

*insurecțiúne f. (lat. in-surréctio, -ónis, d. in-súrgere, -surrectum, a te rîdica contra, d. súb-rĭgo, -rígere [contras în surgo, súrgere. V. sorginte], compus din sub, dedesupt, și régere, a îndrepta. V. dreg). Revoltă, rebeliune, răscoală. – Și -écție.

insurecție (desp. -ți-e) s. f., art. insurecția (desp. -ți-a), g.-d. art. insurecției; pl. insurecții, art. insurecțiile (desp. -ți-i-)

insurecție (-ți-e) s. f., art. insurecția (-ți-a), g.-d. art. insurecției; pl. insurecții, art. insurecțiile (-ți-i-)

insurecție s. f. (sil. -ți-e), art. insurecția (sil. -ți-a), g.-d. art. insurecției; pl. insurecții, art. insurecțiile (sil. -ți-i-)

insurecție