7 definiții pentru instrumentalism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSTRUMENTALÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia noțiunile, categoriile și teoriile științifice nu reflectă realitatea obiectivă, fiind numai niște instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile individului. – Din fr. instrumentalisme. Cf. rus. instrumentalizm.

INSTRUMENTALÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia noțiunile, categoriile și teoriile științifice nu reflectă realitatea obiectivă, fiind numai niște instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile individului. – Din fr. instrumentalisme. Cf. rus. instrumentalizm.

instrumentalism sn [At: DN / Pl: (rar) ~e / E: fr instrumentalisme, rs инстументализм] 1 Concepție filozofică potrivit căreia noțiunile, categoriile și teoriile științifice nu reflectă realitatea obiectivă, fiind numai niște instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile individului. 2 Școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive Vz simbolism.

INSTRUMENTALÍSM s.n. 1. Concepție filozofică idealist-subiectivă, variantă a pragmatismului, care consideră că noțiunile, categoriile și teoriile științifice sunt simple „instrumente” și „chei” utile, fără să aibă valoare reflectorie în raport cu realitatea obiectivă. 2. Școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive. V. simbolism (1) [în DN]. [Cf. fr. instrumentalisme, engl. instrumentalism, germ. Instrumentalismus].

INSTRUMENTALÍSM s. n. 1. concepție idealist-subiectivă, variantă a pragmatismului, care consideră că noțiunile, categoriile și teoriile științifice sunt simple „instrumente” și „chei” utile, fără să aibă valoare reflectorie în raport cu realitatea obiectivă. 2. școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive. (< fr. instrumentalisme)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INSTRUMENTÁLISM (< fr., rus.) s. n. (FILOZ.) Teorie filozofică creată de John Dewey, care neagă valoarea reflectorie a noțiunilor și a teoriilor științifice, considerându-le simple instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile.

Intrare: instrumentalism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instrumentalism
  • instrumentalismul
  • instrumentalismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • instrumentalism
  • instrumentalismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

instrumentalism

  • 1. Concepție filosofică potrivit căreia noțiunile, categoriile și teoriile științifice nu reflectă realitatea obiectivă, fiind numai niște instrumente pentru săvârșirea unor acțiuni utile individului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive.
    surse: DN

etimologie: