INSPECTOR, -OARE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

INSPECTOR, -OARE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană împuternicită să inspecteze, să controleze activitatea unei persoane, unei instituții etc. – Din rus. inspector. Cf. lat. inspector, fr. inspecteur.

INSPECTOR, -OARE, inspectori, -oare, s. m. și f. Persoană însărcinată cu inspectarea unei instituții, întreprinderi etc. Inspector financiar. Inspector școlar. ▭ Nu uita să se înființeze la doamna inspectoare cu o lădiță de faguri. REBREANU, I. 82. D. inspector are să se scoale de dimineață a doua zi, pentru ca să pornească a face surprize mînuitorilor de bani publici. CARAGIALE, O. II 238.

INSPECTOR, -OARE s.m. și f. Persoană care are sarcina de a controla, de a inspecta o instituție, o activitate. [Cf. fr. inspecteur, lat. inspector].

INSPECTOR, -OARE s. m. f. cel care este împuternicit să inspecteze o instituție, o activitate. (< fr. inspecteur, lat. inspector)

INSPECTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană autorizată să inspecteze; persoană oficială care face o inspecție; revizor. /<fr. inspecteur, lat. inspector, ~oris

*inspéctor și (rar) -ór, -oáre s. (lat. inspéctor, -óris, care corespunde cu vgr. episkopos). Care inspectează. (E un titlu dat maĭ multor funcționarĭ care inspectează școalele secundare saŭ superioare, armata, diferite serviciĭ publice ș. a.). V. revizor.

inspectoare s. f., g.-d. art. inspectoarei; pl. inspectoare

inspectoare s. f., g.-d. art. inspectoarei; pl. inspectoare

inspectoare s. f., g.-d. art. inspectoarei; pl. inspectoare

inspectoare