inițiere sf [At: DA / V: ~iare / Pl: ~ri / E: iniția] 1-2 Documentare într-un domeniu de activitate (nou sau) secret. 3 Punere a bazelor unei acțiuni. 4 Îndrumare în practica unei religii. 5 (Pgn) Predare a elementelor de bază ale unei discipline. 6 Primire a cuiva în rândul celor care practică un cult. 7 (Ccr) Ceremonie prin care cineva este introdus în misterele unui cult, în secretele unei asociații. 8-9 Declanșare (a unei explozii sau) a unei reacții.

INIȚIERE, inițieri, s. f. Acțiunea de a (se) iniția. 1. Introducerea cuiva într-un domeniu de activitate. Își dăduseră bucuroși adeziunile și rămăsese stabilit că în cursul lunii iulie să aibă loc ceremonia inițierii. CAMIL PETRESCU, O. II 118. 2. Începere sau organizare a unei acțiuni. Inițierea unor întreceri socialiste. – Pronunțat: -ți-e-.

INIȚIERE s.f. Acțiunea de a (se) iniția și rezultatul ei. [< iniția].

INIȚIERE s. f. 1. acțiunea de a (se) iniția. 2. provocare a unei explozii, a unei reacții cu ajutorul impulsului inițial. (< iniția)

iniția [At: GHICA, S. 100 / Pzi: ~iez / E: fr initier, it iniziare] 1-4 vtr A (se) documenta într-un domeniu de activitate (nou sau) secret. 5 vt A pune bazele unei acțiuni. 6 vt A îndruma în practica unei religii. 7 vt (Pgn) A face cunoscute elementele esențiale ale unei discipline. 8 vt A primi pe cineva în rândul celor care practică un anumit cult. 9-10 vt A declanșa (o explozie sau) o reacție.

inițiare sf vz inițiere

INIȚIA, inițiez, vb. I. Tranz. 1. A introduce pe cineva într-un domeniu de activitate în care n-a lucrat încă, a da cuiva primele noțiuni. V. instrui, învăța. Datoria lui e să mă inițieze în serviciul special al acelui județ dobrogean. SADOVEANU, P. M. 114. ◊ Refl. S-a inițiat repede în noua muncă. 2. A face începutul într-o acțiune, a organiza o mișcare, o activitate, o teorie, o doctrină. O muncă este științifică dacă inițiază doctrine, teorii. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 1/4. – Pronunțat: -ți-a.

INIȚIA vb. I. 1. tr. A primi (pe cineva) în rîndul celor care practicau un anumit cult. ♦ A îndruma în practica unei religii. 2. tr., refl. A da cuiva sau a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, într-o artă, într-o meserie etc. 3. tr. A începe, a pune bazele unei activități etc. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. initier, it. iniziare, lat. initiare – a începe].

INIȚIA vb. I. tr. 1. a primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ◊ a îndruma în practica unei religii. 2. a începe, a pune bazele unei activități etc. II. tr., refl. a da cuiva, a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, artă, meserie etc. (< fr. initier, lat. initiare)

A SE INIȚIA mă ~ez intranz. A acumula noțiunile inițiale (dintr-un domeniu de activitate). [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare

A INIȚIA ~ez tranz. 1) (persoane) A face să se inițieze. 2) (acțiuni, activități, mișcări etc.) A realiza punând bazele. [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare

inițià v 1. a admite la cunoștința și la participarea misterelor unei religiuni, secretelor unei societăți; 2. a instrui, a pune în curent: a iniția în istorie.

inițiare f. 1. acțiunea de a iniția; 2. ceremonia prin care cineva era inițiat în misterele unui cult, în secretele unei asociatiuni.

*inițiațiúne f. (lat. initiátio, -ónis). Acțiunea de a iniția, ceremoniĭ pin care eraĭ introdus în diferite mistere ale vechilor religiunĭ și care se practică și azĭ la intrarea în diferite societățĭ secrete: a primi inițierea. Fig. Acțiunea de a introduce pe cineva în știința unor lucrurĭ pe care nu le știa. – Și -áție, dar maĭ des -ére.

*inițiéz v. tr. (lat. initiare, d. initium, început). Introduc în oare-care mistere ale vechilor religiunĭ, și astăzĭ în oare-care societățĭ secrete. Fig. Introduc pe cineva într’o știință, o artă, o profesiune.

inițiere (desp. -ți-e-) s. f., g.-d. art. inițierii; pl. inițieri

inițiere (-ți-e-) s. f., g.-d. art. inițierii; pl. inițieri

inițiere s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. inițierii; pl. inițieri

iniția (a ~) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. inițiez (desp. -ți-ez), 3 inițiază, 1 pl. inițiem; conj. prez. 1 sg. să inițiez, 3 să inițieze; ger. inițiind (desp. -ți-ind)

iniția (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 inițiază, 1 pl. inițiem (-ți-em); conj. prez. 3 să inițieze; ger. inițiind (-ți-ind)

iniția vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. inițiez, 1 pl. inițiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. inițieze; ger. inițiind (sil. -ți-ind)

iniția (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. inițiază, 1 pl. inițiem, ger. inițiind)

INIȚIERE s. 1. începere. (~ unei campanii.) 2. v. preconizare. 3. călăuzire, introducere. (~ cuiva într-o profesiune.) 4. instruire, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.)

INIȚIERE s. 1. începere. (~ unei campanii.) 2. preconizare. (~ unei noi metode.) 3. călăuzire, introducere. (~ cuiva într-o profesiune.) 4. instruire, învățare. (~ cuiva într-o disciplină.)

INIȚIA vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. v. preconiza. 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăța. (A ~ într-o disciplină.)

INIȚIA vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. a preconiza. (A ~ o nouă metodă.) 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăța. (A ~ într-o disciplină.)