12 definiții pentru inițiativă

INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ◊ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.

INIȚIATÍVĂ, inițiative, s. f. (Adesea în construcții cu verbul «a lua») Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe un lucru, antrenînd după sine și pe alții; însușirea de a fi în stare să întreprinzi cel dintîi ceva, din îndemn propriu. Comitetul de inițiativă pentru înființarea gospodăriei agricole colective ținea prima ședință. MIHALE, O. 474. Au doară nu posed toate calitățile unui om de stat ? n-am patriotism, n-am experiență, n-am elocință, n-am inițiativă ? ALECSANDRI, T. 1734. Ce fericire ar fi pentru țară... cînd am dovedi că sîntem în stare de a lua în mînile noastre nobila inițiativă a acestei mari reforme sociale. KOGĂLNICEANU, S. A. 115. ◊ Expr. Din proprie inițiativă sau din propria sa (sau lui) inițiativă = fără a fi îndemnat de altul. Aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște. REBREANU, P. S. 123. – Pronunțat: -ți-a-.

inițiatívă (-ți-a-) s. f., g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve

inițiatívă s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve

INIȚIATÍVĂ s.f. Faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♦ Calitatea, însușirea celui care este înclinat să lucreze, să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. [< fr. initiative, it. iniziativa, cf. lat. initium – început].

INIȚIATÍVĂ s. f. faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ◊ însușirea celui care este înclinat să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. (< fr. initiative)

INIȚIATÍVĂ ~e f. 1) Predispoziție de a întreprinde primul ceva sau de a avea îndrăzneală să facă ceva. 2) Chemare la o acțiune și organizare a realizării ei. [G.-D. inițiativei; Sil. -ți-a-] /<fr. initiative

inițiativă f. acțiunea de a face cel dintâiu un lucru, a-l propune.

*inițiatívă f., pl. e (fr. initiative, d. lat. initiatum, supinu d. initiare, a iniția). Acțiunea de a face saŭ de a propune ceva în aintea [!] altora: a lua inițiativa. Acțiunea de a lucra, la nevoĭe, după capu tăŭ (spontaneŭ): inițiativa rațională e o calitate prețioasă la un șef militar. Inițiativă parlamentară, dreptu deputaților și senatorilor de a propune legĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

INIȚIATIVĂ. Subst. Inițiativă, întreprindere, spirit de inițiativă, inventivitate, creativitate, spirit inventiv, spirit inovator, imaginație creatoare. Ingeniozitate, iscusință, dibăcie, istețime, isteție, isteciune (înv.), agerime, vioiciune. Spirit întreprinzător, spirit activ. Îndrăzneală, îndrăznire (înv.), curaj, cutezanță, cutezare (rar), intrepiditate (livr.), temeritate, pionierat; înnoire, raționalizare, inovație, inovare, invenție, descoperire. Inițiator, promotor, fondator, întemeietor, pionier (fig. ), novator (livr. ), descoperitor, creator, izvoditor (înv.), inovator, inventator, inventor (înv.), raționalizator. Adj. Plin de inițiativă, inventiv, creator; ingenios, isteț, iscusit, ager, dibaci. Întreprinzător, activ. îndrăzneț, îndrăznitor (rar), curajos, temerar, intrepid (livr.). Înnoitor (rar), inovator, novator (livr.). Vb. A iniția, a da dovadă de spirit de inițiativă, a avea inițiativă, a lua o inițiativă. A îndrăzni, a cuteza. A înnoi, a inova, a raționaliza, a inventa, a descoperi, a găsi, a dibui. A întemeia, a fonda. Adv. Cu spirit de inițiativă, cu ingeniozitate; cu îndrăzneală, cu cutezanță; din proprie inițiativă. V. acțiune, căutare, curaj, descoperire, imaginație, iscusință, nou.

INIȚIÁTIVĂ (‹ fr.) s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe cel dintâi ceva; însușirea celui care întreprinde sau este dispus să întreprindă primul ceva. ◊ I. legislativă = posibilitatea de a propune Parlamentului proiecte de legi, însoțite de expuneri de motive în vederea dezbaterii și eventualei adoptări. ◊ Expr. Din proprie (sau propria mea, ta, sa, lui etc.) inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul.

Intrare: inițiativă
inițiativă substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular inițiati inițiativa
plural inițiative inițiativele
genitiv-dativ singular inițiative inițiativei
plural inițiative inițiativelor
vocativ singular
plural