INIȚIATIVĂ, inițiative, s. f. (Adesea în construcții cu verbul «a lua») Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe un lucru, antrenînd după sine și pe alții; însușirea de a fi în stare să întreprinzi cel dintîi ceva, din îndemn propriu. Comitetul de inițiativă pentru înființarea gospodăriei agricole colective ținea prima ședință. MIHALE, O. 474. Au doară nu posed toate calitățile unui om de stat? n-am patriotism, n-am experiență, n-am elocință, n-am inițiativă? ALECSANDRI, T. 1734. Ce fericire ar fi pentru țară... cînd am dovedi că sîntem în stare de a lua în mînile noastre nobila inițiativă a acestei mari reforme sociale. KOGĂLNICEANU, S. A. 115. ◊ Expr. Din proprie inițiativă sau din propria sa (sau lui) inițiativă = fără a fi îndemnat de altul. Aghiotantul ieșise afară, din propria-i inițiativă, să roage pe domnii din coridor să facă liniște. REBREANU, P. S. 123. – Pronunțat: -ți-a-.