infinitate sf [At: ZAMFIRESCU, R. 71 / Pl: ~tăți / E: lat infinitas, -atis, fr infinité] 1-2 (Cantitate sau număr) nelimitat(ă).

INFINITATE, infinități, s. f. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate nelimitată, nemărginită; număr foarte mare (care depășește închipuirea). În afara afluenților secreți, o infinitate de stropi izolați vin să se adauge Oltului. BOGZA, C. O. 91. O infinitate de mici sentimente de cazarmă... se frîngeau de puterea covîrșitoare a realității. D. ZAMFIRESCU, R. 71.

INFINITATE s.f. Cantitate, număr foarte mare de... [Cf. fr. infinité].

INFINITATE s. f. cantitate, număr nelimitat, foarte mare. (< fr. infinité)

INFINITATE ~ăți f. 1) Cantitate infinită; număr infinit. 2) Cantitate, număr foarte mare. O ~ de propuneri. /<fr. infinité, lat. infinitas, ~atis

infinitate f. 1. calitatea celui infinit: infinitatea lui D-zeu; 2. foarte mare număr: o infinitate de lucruri.

*infinitáte f. (lat. infinitas, -átis). Calitatea de a fi infinit. Spațiŭ infinit, imensitate: a dispărea în infinitate. Mare număr: bătrîneța e supusă uneĭ infinitățĭ de rele.

infinitate (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinității; pl. infinități

infinitate (cantitate, număr) s. f., g.-d. art. infinității; pl. infinități

infinitate s. f., g.-d. art. infinității; pl. infinități

Infinitate ≠ finitate