11 definiții pentru inerent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

inerent, ~ă a [At: ARDELEANU, D. 118 / Pl: ~nți, ~e / E: fr inhérent, lat inhaerens, -entis] Care aparține în mod firesc la ceva sau cuiva. corectată

INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.

INERENT, -Ă, inerenți, -te, adj. Care face parte integrantă din ceva, care nu poate lipsi, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă. (Adverbial) Unii au trăit pe socoteala semenilor lor, speculînd patimile, nevoile, ambițiile ori diferitele slăbiciuni care sînt inerent legate de firea omului, ANGHEL, PR. 107.

INERÉNT, -Ă adj. (adesea adv.) Care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. [< fr. inhérent, cf. lat. inhaerens].

INERÉNT, -Ă adj. (și adv.) care prin natura sa este legat de ceva, care aparține în mod firesc la ceva. (< fr. inhérent, lat. inhaerens)

INERÉNT ~tă (~ți, ~te) Care aparține în mod firesc unui lucru sau fenomen; propriu esenței unui lucru sau fenomen; intrinsec; esențial. Contradicții ~te acestei epoci. /<fr. inhérent, lat. inhaerens, ~ntis

inerent a. unit într’un mod inseparabil cu ceva: greutatea e inerentă materiei; fig. eroarea e inerentă spiritului uman.

*inerént, -ă adj. (lat. in-háerens, -éntis, part. d. inhaerére, a fi lipit de, fr. inérent. V. ad-erent, ezit). Care e din natură strîns legat de alt-ceva: greutatea e inerentă materiiĭ, eroarea e inerentă spirituluĭ uman.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

inerént adj. m., pl. inerénți; f. ineréntă, pl. inerénte

inerént adj. m., pl. inerénți; f. sg. ineréntă, pl. inerénte

Intrare: inerent
inerent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inerent
  • inerentul
  • inerentu‑
  • inerentă
  • inerenta
plural
  • inerenți
  • inerenții
  • inerente
  • inerentele
genitiv-dativ singular
  • inerent
  • inerentului
  • inerente
  • inerentei
plural
  • inerenți
  • inerenților
  • inerente
  • inerentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

inerent

  • 1. adesea adverbial Care face parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: esențial intrinsec un exemplu
    exemple
    • Unii au trăit pe socoteala semenilor lor, speculînd patimile, nevoile, ambițiile ori diferitele slăbiciuni care sînt inerent legate de firea omului, ANGHEL, PR. 107.
      surse: DLRLC

etimologie: