11 definiții pentru inductiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

INDUCTÍV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză. – Din fr. inductif.

inductiv, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr inductif] 1 Care procedează prin inducție (1). 2 Care se bazează pe inducție (1). 3 (Îs) Metodă ~ă Metodă de cercetare care își organizează raționamentele pornind de la particular Ia general, de la cauză la efect.

INDUCTIV, -Ă, inductivi, -e, adj. Care recurge la inducție (1), care procedează prin inducție, care se bazează pe inducție. Metodă inductivă.

INDUCTÍV, -Ă adj. Făcut prin inducție (1), bazat pe inducție. [< fr. inductif, cf. lat. inductivus].

INDUCTÍV, -Ă adj. care procedează prin inducție (1), bazat pe inducție. (< fr. inductif, lat. inductivus)

INDUCTÍV ~ă (~i, ~e) Care este bazat pe inducție; format prin inducție. /<lat. inductivus, fr. inductif

inductiv a. care procede prin inducțiune: metodă inductivă.

*inductív, -ă adj. (lat. in-ductivus). Care procedează pin inducțiune: metodă inductivă. Adv. În mod inductiv, pin inducțiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

inductív adj. m., pl. inductívi; f. inductívă, pl. inductíve

inductív adj. m., pl. inductívi; f. sg. inductívă, pl. inductíve


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INDUCTÍV, -Ă (< fr.) adj. 1. (LOG.) Care procedează prin inducție (1), care se bazează pe inducție. ◊ Metode inductive = metode care procedează de la particular la general, de la efect la cauză. ◊ Metode inductive de cercetare a cauzalității = metode folosite în știință în vederea stabilirii legăturilor cauzale obiective dintre fenomene, formulate inițial de Fr. Bacon și sistematizate de J.St. Mill: metoda concordanței, metoda diferenței, metoda variațiilor concomitente și metoda rămășițelor. 2. (FIZ.) care se referă la inducția electromagnetică ori se datorează acestui fenomen (ex. curent i.). ◊ Reactanță i. = mărime egală cu produsul dintre inductivitatea unui element de circuit electric și pulsația curentului alternativ.

Intrare: inductiv
inductiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inductiv
  • inductivul
  • inductivu‑
  • inducti
  • inductiva
plural
  • inductivi
  • inductivii
  • inductive
  • inductivele
genitiv-dativ singular
  • inductiv
  • inductivului
  • inductive
  • inductivei
plural
  • inductivi
  • inductivilor
  • inductive
  • inductivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

inductiv

  • 1. Care procedează prin inducție (1.), care se bazează pe inducție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Metodă inductivă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: