opțiuni
  • info

2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDOBITOCIRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

ÎNDOBITOCIRE s. f. Acțiunea de a (se) îndobitoci și rezultatul ei. – V. îndobitoci.

îndobitocire sf [At: DA / Pl: -ri I E: îndobitoci] 1 Pierdere a facultăților intelectuale. 2 Pierdere a oricăror principii morale. 3 Pierdere a tuturor deprinderilor civilizate.

ÎNDOBITOCIRE s. f. Faptul de a îndobitoci.

ÎNDOBITOCI, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti1,[1] a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. modificată

  1. În original a (se) prosti2, dar acest sens este sinonim cu a cerși. — gall

ÎNDOBITOCI, îndobitocesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă facultățile intelectuale și morale; a (se) prosti1,[1] a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc. modificată

îndobitoci vrt [At: CADE / Pzi: ~cesc / E: în- + dobitoc] 1-2 (A-și pierde sau) a face să-și piardă facultățile intelectuale Si: a (se) prosti, a (se) tâmpi, (rar) a (se) abrutiza. 3-4 (A-și pierde sau) a face să-și piardă orice principii morale. 5-6 (A deveni sau) a face să devină total necivilizat.

ÎNDOBITOCI, îndobitocesc, vb. IV. Tranz. A face să-și piardă facultățile intelectuale; a degrada moralicește; a prosti, a tîmpi.

A ÎNDOBITOCI ~esc tranz. A face să se îndobitocească; a imbeciliza; a cretiniza; a idiotiza. /în + dobitoc

A SE ÎNDOBITOCI mă ~esc intranz. (despre persoane) A deveni ca un dobitoc; a pierde însușirile intelectuale și morale; a se imbeciliza; a se cretiniza; a se idiotiza. /în + dobitoc

îndobitocì v. a abrutiza. [V. dobitoc].

îndobitocésc v. tr. Prefac în dobitoc, abrutizez: beția te îndobitocește.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndobitocire s. f., g.-d. art. îndobitocirii

îndobitocire s. f., g.-d. art. îndobitocirii

îndobitocire s. f., g.-d. art. îndobitocirii

îndobitoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocesc, 3 sg. îndobitocește, imperf. 1 îndobitoceam; conj. prez. 1 sg. să îndobitocesc, 3 să îndobitocească

îndobitoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocesc, imperf. 3 sg. îndobitocea; conj. prez. 3 să îndobitocească

îndobitoci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndobitocesc, imperf. 3 sg. îndobitocea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndobitocească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDOBITOCIRE s. 1. prostire, tâmpire. 2. v. abrutizare.

ÎNDOBITOCIRE s. prostire, tîmpire.

ÎNDOBITOCI vb. 1. v. idiotiza. 2. v. abrutiza.

ÎNDOBITOCI vb. a (se) prosti, a (se) tîmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti.

Intrare: îndobitocire
îndobitocire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndobitocire
  • ‑ndobitocire
  • îndobitocirea
  • ‑ndobitocirea
plural
  • îndobitociri
  • ‑ndobitociri
  • îndobitocirile
  • ‑ndobitocirile
genitiv-dativ singular
  • îndobitociri
  • ‑ndobitociri
  • îndobitocirii
  • ‑ndobitocirii
plural
  • îndobitociri
  • ‑ndobitociri
  • îndobitocirilor
  • ‑ndobitocirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: îndobitoci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndobitoci
  • ‑ndobitoci
  • îndobitocire
  • ‑ndobitocire
  • îndobitocit
  • ‑ndobitocit
  • îndobitocitu‑
  • ‑ndobitocitu‑
  • îndobitocind
  • ‑ndobitocind
  • îndobitocindu‑
  • ‑ndobitocindu‑
 singular plural
  • îndobitocește
  • ‑ndobitocește
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndobitocesc
  • ‑ndobitocesc
 (să)
  • îndobitocesc
  • ‑ndobitocesc
  • îndobitoceam
  • ‑ndobitoceam
  • îndobitocii
  • ‑ndobitocii
  • îndobitocisem
  • ‑ndobitocisem
a II-a (tu)
  • îndobitocești
  • ‑ndobitocești
 (să)
  • îndobitocești
  • ‑ndobitocești
  • îndobitoceai
  • ‑ndobitoceai
  • îndobitociși
  • ‑ndobitociși
  • îndobitociseși
  • ‑ndobitociseși
a III-a (el, ea)
  • îndobitocește
  • ‑ndobitocește
 (să)
  • îndobitocească
  • ‑ndobitocească
  • îndobitocea
  • ‑ndobitocea
  • îndobitoci
  • ‑ndobitoci
  • îndobitocise
  • ‑ndobitocise
plural I (noi)
  • îndobitocim
  • ‑ndobitocim
 (să)
  • îndobitocim
  • ‑ndobitocim
  • îndobitoceam
  • ‑ndobitoceam
  • îndobitocirăm
  • ‑ndobitocirăm
  • îndobitociserăm
  • ‑ndobitociserăm
  • îndobitocisem
  • ‑ndobitocisem
a II-a (voi)
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
 (să)
  • îndobitociți
  • ‑ndobitociți
  • îndobitoceați
  • ‑ndobitoceați
  • îndobitocirăți
  • ‑ndobitocirăți
  • îndobitociserăți
  • ‑ndobitociserăți
  • îndobitociseți
  • ‑ndobitociseți
a III-a (ei, ele)
  • îndobitocesc
  • ‑ndobitocesc
 (să)
  • îndobitocească
  • ‑ndobitocească
  • îndobitoceau
  • ‑ndobitoceau
  • îndobitociră
  • ‑ndobitociră
  • îndobitociseră
  • ‑ndobitociseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndobitocire, îndobitocirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi îndobitoci DEX '98 DEX '09

îndobitoci, îndobitocescverb

etimologie:
  • În + dobitoc DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.