13 definiții pentru indiviziune indivizie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.

indiviziune sf [At: HAMANGIU, C. C. 728 / V: ~ie / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr indivision] 1 Drept de proprietate exercitat de mai multe persoane în același timp, fiecare cu o cotă-parte, asupra unui bun considerat indivizibil Si: coproprietate, (înv) devălmășie. 2 Situație a unei persoane cu drept de indiviziune (1).

INDIVIZIÚNE s. f. (Jur.) Modalitate a dreptului de proprietate în care mai multe persoane se bucură în același timp de proprietatea asupra acelorași bunuri, avînd fiecare o cotă-parte abstractă, care nu poate fi determinată material. Bunuri aflate în indiviziune. A ieși din indiviziune. – Pronunțat: -zi-u-.

INDIVIZIÚNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].

INDIVIZIÚNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material. (< fr. indivision)

INDIVIZIÚNE ~i f. Stare a unui bun material asupra căruia au dreptul mai multe persoane, fără a fi determinată cota-parte a fiecăreia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision

indivizi(un)e f. starea lucrurilor indivize sau a persoanelor care posed ceva în comun.

*indiviziúne f. (d. diviziune; fr. -ision). Starea lucrurilor indivize. Starea persoanelor care posedă lucrurĭ indivize: nimenĭ nu e ținut să rămîĭe în indiviziune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

indiviziúne (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziúnii

indiviziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. indiviziúnii

Intrare: indiviziune
  • silabație: -zi-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indiviziune
  • indiviziunea
plural
genitiv-dativ singular
  • indiviziuni
  • indiviziunii
plural
vocativ singular
plural
indivizie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indivizie
  • indivizia
plural
  • indivizii
  • indiviziile
genitiv-dativ singular
  • indivizii
  • indiviziei
plural
  • indivizii
  • indiviziilor
vocativ singular
plural

indiviziune indivizie

  • 1. științe juridice Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Bunuri aflate în indiviziune. A ieși din indiviziune.
      surse: DLRLC

etimologie: