13 definiții pentru indigna


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

indigna vtr [At: IORGA, L. I. 265 / Pzi: ~nez / E: fr indigner, lat indignari] 1-2 A (se) mânia din cauza unei fapte nedrepte, rușinoase etc. Si: a (se) întărâta, (înv) a bănui, (reg) a (se) oțărî.

INDIGNÁ, indignez, vb. I. 1. Tranz. (Rar la pers. 1 și 2) A provoca indignarea cuiva. 2. Refl. A fi cuprins de indignare. Se indigna în fața unei nedreptăți.

INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari].

INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari)

A INDIGNÁ ~éz tranz. A face să se indigneze. /<fr. síndigner, lat. indignari

A SE INDIGNÁ mă ~éz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revoltă; a se revolta. /<fr. síndigner, lat. indignari

indignà v. 1. a excita indignațiune: purtarea-i m’a indignat; 2. a simți indignațiune, a se mânia foarte.

*indignéz v. tr. (lat. in-dignari, fr. indigner). Provoc indignațiunea: vorbele luĭ aŭ indignat lumea. V. refl. Simt indignațiune: m’am indignat de purtarea luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză

indigná vb., ind. prez. 1 sg. indignéz, 3 sg. și pl. indigneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INDIGNÁ vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)

INDIGNA vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)

Intrare: indigna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • indigna
  • indignare
  • indignat
  • indignatu‑
  • indignând
  • indignându‑
singular plural
  • indignea
  • indignați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • indignez
(să)
  • indignez
  • indignam
  • indignai
  • indignasem
a II-a (tu)
  • indignezi
(să)
  • indignezi
  • indignai
  • indignași
  • indignaseși
a III-a (el, ea)
  • indignea
(să)
  • indigneze
  • indigna
  • indignă
  • indignase
plural I (noi)
  • indignăm
(să)
  • indignăm
  • indignam
  • indignarăm
  • indignaserăm
  • indignasem
a II-a (voi)
  • indignați
(să)
  • indignați
  • indignați
  • indignarăți
  • indignaserăți
  • indignaseți
a III-a (ei, ele)
  • indignea
(să)
  • indigneze
  • indignau
  • indigna
  • indignaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

indigna

  • 1. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: necăji supăra attach_file un exemplu
    exemple
    • Se indigna în fața unei nedreptăți.
      surse: DLRLC

etimologie: