*íncurĭ, pl. V. hinc.

hinchi sn vz inc

inc sn [At: CUV. D. BĂTR. II, 230 / V: hinchi / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. 2 (Ccr) Chicot. 3 (Rar) Dorință sexuală. 4 (Îe) A umbla de-a ~ului A căuta să se joace.

încura [At: I. VĂCĂRESCU, P. 336/17 / V: (înv) ~ră, ~re / Pzi: încur (rar) ~ez / E: ml *incurrare] (Îvr) 1 vt A mâna caii repede Si: a goni, (pop) a încinge (1). 2 vt (Îe) A-și ~ caii A alerga. 3 vt (Fig; îae) A-și face mendrele. 4 vt A parcurge o distanță în fuga cailor Si: (pop) a încinge (2). 5 vr (D. cai; mai rar, d. alte animale) A porni la fugă Si: (pop) a încurge (3). 6 vr (D. cai) A se întrece alergând Si: (pop) a încurge (4). 7 vr (D. cai) A alerga în voie Si: (pop) a încurge (5). 8 vr (D. adulți; îe) A se ~ măgarii A se juca asemenea unor copii. 9 vr (D călăreți, pex d. copii) A se lua la întrecere. 10 vr (Fig; d. persoane) A zburda. 11 vi (Fig: d. oameni) A o rupe la fugă. 12 vt (Înv; d. persoane; îf încure) A alunga.

INC, incuri, s. n. (Mold.) Poftă de rîs și de joc, poftă de zburdălnicii. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. Ei, las’ că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. id. P. 304.

ÎNCURA, încur, vb. I. Tranz. (Învechit și popular, cu privire la cai) A face să alerge, a mîna repede, a goni. Nuntașii, cu Voinea în frunte, au început să încure... caii nerăbdători. GALACTION, O. I 73. Încălecă calul și-l încură prin grădină. ISPIRESCU, L. 152. Voinicul... încura armasarul înaintea bătăliei. RUSSO, O. 35. ♦ Refl. (Despre cai, mai rar despre alte animale) A porni la fugă (alergînd unul după altul), a se întrece alergînd; a alerga în voie, a zburda.

INC ~uri n. pop. Dispoziție de joc și zbenguială. /Orig. nec.

inc n. Mold. 1. dispozițiune de a juca, sburdăciune (vorbind de puii de animale); 2. joc, caprițiu: copilă plină de incuri CR. [Origină necunoscută].

încurà v. 1. a pune s’alerge: prinse a-și încura caii; 2. a alerga pe întrecute. [Lat INCURRERE].

hinchésc, V. upesc.

inc și hinc n., pl. urĭ (din incot). Mold. Fam. Haz, farmec, atracțiune: o fată plină de incurĭ, îțĭ era maĭ mare dragu să te uițĭ la incurile eĭ, te pălea hincu cînd o auzeaĭ cîntînd. L-a trîntit de ĭ-a eșit incu, l-a trîntit de a făcut „buf”, l-a bușit răŭ.

încúr, a -á v. tr. (d. cur, curs, a cúre și infl. de cur, a curá). Munt. Olt. Pun să alerge, să se întreacă alergînd: îșĭ încuraŭ caiĭ pe cîmp. (Amintirile Col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 44). V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere fugind. – Vechĭ a încúre (scris încurărea = alergarea), part. (de sigur) încurs.

upésc (mă) v. refl. (cp. cu vsl. upiti sen, a bea prea mult). Cresc prea mare și fără grăunțe (vorbind de cereale după prea multă ploaĭe). Tel. (rev. I. Crg. 9, 126). Mă pocîltesc de foame. – Mold. și mă hulpesc, (pop. huchesc, hulchesc) și mă hinchesc.

inc (reg.) s. n., pl. incuri

încura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. încur, 3 încură; conj. prez. 1 sg. să încur, 3 să încure

inc (reg.) s. n., pl. incuri

încura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încură

inc s. n., pl. incuri

încura vb., ind. prez. 3 sg. și pl. încură

inc (incuri), s. n. – 1. Rîs, hohot. – 2. Poftă de rîs, de zburdălnicie, de joc. Creație expresivă, care traduce efortul de a-și ține rîsul, cf. icni (Tiktin). – Der. incot, s. n. (hohot de rîs), cf. chicot, hihot; (h)incoti, vb. (a hohoti); incaci, adj. (zîmbitor). Legătura cu sl. ǫkotŭ „cîrlig” (DAR) nu pare posibilă.

ÎNCURA vb. v. alerga, fugi, goni.

încura vb. v. ALERGA. FUGI. GONI.

inc, incuri, s.n. (reg.) 1. poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. 2. chiot, râs înfundat. 3. capriciu.