*íncurĭ, pl. V. hinc.

hinchi sn vz inc

inc sn [At: CUV. D. BĂTR. II, 230 / V: hinchi / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. 2 (Ccr) Chicot. 3 (Rar) Dorință sexuală. 4 (Îe) A umbla de-a ~ului A căuta să se joace.

încura [At: I. VĂCĂRESCU, P. 336/17 / V: (înv) ~ră, ~re / Pzi: încur (rar) ~ez / E: ml *incurrare] (Îvr) 1 vt A mâna caii repede Si: a goni, (pop) a încinge (1). 2 vt (Îe) A-și ~ caii A alerga. 3 vt (Fig; îae) A-și face mendrele. 4 vt A parcurge o distanță în fuga cailor Si: (pop) a încinge (2). 5 vr (D. cai; mai rar, d. alte animale) A porni la fugă Si: (pop) a încurge (3). 6 vr (D. cai) A se întrece alergând Si: (pop) a încurge (4). 7 vr (D. cai) A alerga în voie Si: (pop) a încurge (5). 8 vr (D. adulți; îe) A se ~ măgarii A se juca asemenea unor copii. 9 vr (D călăreți, pex d. copii) A se lua la întrecere. 10 vr (Fig; d. persoane) A zburda. 11 vi (Fig: d. oameni) A o rupe la fugă. 12 vt (Înv; d. persoane; îf încure) A alunga.

INC, incuri, s. n. (Mold.) Poftă de rîs și de joc, poftă de zburdălnicii. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. Ei, las’ că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. id. P. 304.

ÎNCURA, încur, vb. I. Tranz. (Învechit și popular, cu privire la cai) A face să alerge, a mîna repede, a goni. Nuntașii, cu Voinea în frunte, au început să încure... caii nerăbdători. GALACTION, O. I 73. Încălecă calul și-l încură prin grădină. ISPIRESCU, L. 152. Voinicul... încura armasarul înaintea bătăliei. RUSSO, O. 35. ♦ Refl. (Despre cai, mai rar despre alte animale) A porni la fugă (alergînd unul după altul), a se întrece alergînd; a alerga în voie, a zburda.

INC ~uri n. pop. Dispoziție de joc și zbenguială. /Orig. nec.

inc n. Mold. 1. dispozițiune de a juca, sburdăciune (vorbind de puii de animale); 2. joc, caprițiu: copilă plină de incuri CR. [Origină necunoscută].

încurà v. 1. a pune s’alerge: prinse a-și încura caii; 2. a alerga pe întrecute. [Lat INCURRERE].

hinchésc, V. upesc.

inc și hinc n., pl. urĭ (din incot). Mold. Fam. Haz, farmec, atracțiune: o fată plină de incurĭ, îțĭ era maĭ mare dragu să te uițĭ la incurile eĭ, te pălea hincu cînd o auzeaĭ cîntînd. L-a trîntit de ĭ-a eșit incu, l-a trîntit de a făcut „buf”, l-a bușit răŭ.

încúr, a -á v. tr. (d. cur, curs, a cúre și infl. de cur, a curá). Munt. Olt. Pun să alerge, să se întreacă alergînd: îșĭ încuraŭ caiĭ pe cîmp. (Amintirile Col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 44). V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere fugind. – Vechĭ a încúre (scris încurărea = alergarea), part. (de sigur) încurs.

upésc (mă) v. refl. (cp. cu vsl. upiti sen, a bea prea mult). Cresc prea mare și fără grăunțe (vorbind de cereale după prea multă ploaĭe). Tel. (rev. I. Crg. 9, 126). Mă pocîltesc de foame. – Mold. și mă hulpesc, (pop. huchesc, hulchesc) și mă hinchesc.

inc (reg.) s. n., pl. incuri

încura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. încur, 3 încură; conj. prez. 1 sg. să încur, 3 să încure

inc (reg.) s. n., pl. incuri

încura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încură

inc s. n., pl. incuri

încura vb., ind. prez. 3 sg. și pl. încură

ÎNCURA vb. v. alerga, fugi, goni.

încura vb. v. ALERGA. FUGI. GONI.

inc (incuri), s. n. – 1. Rîs, hohot. – 2. Poftă de rîs, de zburdălnicie, de joc. Creație expresivă, care traduce efortul de a-și ține rîsul, cf. icni (Tiktin). – Der. incot, s. n. (hohot de rîs), cf. chicot, hihot; (h)incoti, vb. (a hohoti); incaci, adj. (zîmbitor). Legătura cu sl. ǫkotŭ „cîrlig” (DAR) nu pare posibilă.

inc, incuri, s.n. (reg.) 1. poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. 2. chiot, râs înfundat. 3. capriciu.