inc sn [At: CUV. D. BĂTR. II, 230 / V: hinchi / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. 2 (Ccr) Chicot. 3 (Rar) Dorință sexuală. 4 (Îe) A umbla de-a ~ului A căuta să se joace.

INC, incuri, s. n. (Mold.) Poftă de rîs și de joc, poftă de zburdălnicii. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. Ei, las’ că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. id. P. 304.

INC ~uri n. pop. Dispoziție de joc și zbenguială. /Orig. nec.

inc n. Mold. 1. dispozițiune de a juca, sburdăciune (vorbind de puii de animale); 2. joc, caprițiu: copilă plină de incuri CR. [Origină necunoscută].

inc și hinc n., pl. urĭ (din incot). Mold. Fam. Haz, farmec, atracțiune: o fată plină de incurĭ, îțĭ era maĭ mare dragu să te uițĭ la incurile eĭ, te pălea hincu cînd o auzeaĭ cîntînd. L-a trîntit de ĭ-a eșit incu, l-a trîntit de a făcut „buf”, l-a bușit răŭ.

hinchi sn vz inc

hinchésc, V. upesc.

upésc (mă) v. refl. (cp. cu vsl. upiti sen, a bea prea mult). Cresc prea mare și fără grăunțe (vorbind de cereale după prea multă ploaĭe). Tel. (rev. I. Crg. 9, 126). Mă pocîltesc de foame. – Mold. și mă hulpesc, (pop. huchesc, hulchesc) și mă hinchesc.

inc (reg.) s. n., pl. incuri

inc (reg.) s. n., pl. incuri

inc s. n., pl. incuri

inc (incuri), s. n. – 1. Rîs, hohot. – 2. Poftă de rîs, de zburdălnicie, de joc. Creație expresivă, care traduce efortul de a-și ține rîsul, cf. icni (Tiktin). – Der. incot, s. n. (hohot de rîs), cf. chicot, hihot; (h)incoti, vb. (a hohoti); incaci, adj. (zîmbitor). Legătura cu sl. ǫkotŭ „cîrlig” (DAR) nu pare posibilă.

inc, incuri, s.n. (reg.) 1. poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. 2. chiot, râs înfundat. 3. capriciu.