12 definiții pentru incunabul

INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de anul 1500); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). – Din fr. incunable, lat. incunabulum.

INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar păstrat pînă astăzi dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (pînă în anul 1500); p. ext. exemplar din tipăriturile (romînești) cele mai vechi. Din nenorocire, toate acele manuscripte și incunabule ale tipografiei romînești zac neîngrijite. ODOBESCU, S. I 344.

incunábul s. n., pl. incunábule

incunábul s. n., pl. incunábule

INCUNÁBUL s.n. Tipăritură care datează de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar care face parte dintre cele mai vechi tipărituri (românești). [< lat. incunabulum – leagăn, cf. engl. incunabulum, fr. incunable].

INCUNÁBUL s. n. tipăritură de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar din cele mai vechi tipărituri. (< fr. incunable, lat. incunabulum)

INCUNÁBUL ~e n. 1) Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (până în anul 1500). 2) Carte veche și de valoare. /<fr. incunable, lat. incunabulum

incunabul a. se zice de cărțile publicate la începutul imprimeriei ║ n. carte tipărită în sec. XV: incunabulele sunt pasiunea bibliofililor.

incunábul n., pl. e (lat. in-cunábula [n. pl.] leagăn și [fig.] început. Cp. cu cartea latină a lui Beughem1 intitulată Incunabula typographiae, Amsterdam, 1688). Carte care datează de la începutu tipografiiĭ (1455-1500).

1. În original, greșit Beughen. Numele complet al autorului: Cornelius van Beughem. - LauraGellner

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

INCUNÁBUL (‹ fr. {i}; {s} lat. incunabula „loc de origine, început”) s. n. Denumire dată primelor tipărituri europene la care s-a aplicat tehnica de tipărire mecanică a cărților, prin utilizarea caracterelor mobile (inventată de Gutenberg la 1440); cărțile tipărite până la 1500 poartă acest nume, ele fiind bogat ilustrate cu xilogravuri; p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). Termenul de i. a fost folosit pentru prima oară de Philippe Labbe (1653), în lucrarea „Nova bibliotheca mss. librorum”.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

incunábul, incunabule s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (1440 până prin anul 1520); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). Exemple de incunabule românești: tipăriturile călugărului Macarie, Liturghierul din 1508, Tetraevanghelul din 1512 etc. – Din lat. incunabulum, fr. incunable.

Intrare: incunabul
incunabul substantiv neutru

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular incunabul incunabulul
plural incunabule incunabulele
genitiv-dativ singular incunabul incunabulului
plural incunabule incunabulelor
vocativ singular
plural