incunabul sn [At: ODOBESCU, S. I, 344 / Pl: ~e / E: fr incunable, lat incunabulum] 1 Carte care datează din primii ani ai introducerii tiparului (înainte de 1500). 2 (Pex) Carte foarte veche (și prețioasă).

INCUNÁBUL, incunabule, s. n. Exemplar păstrat pînă astăzi dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (pînă în anul 1500); p. ext. exemplar din tipăriturile (romînești) cele mai vechi. Din nenorocire, toate acele manuscripte și incunabule ale tipografiei romînești zac neîngrijite. ODOBESCU, S. I 344.

INCUNÁBUL s.n. Tipăritură care datează de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar care face parte dintre cele mai vechi tipărituri (românești). [< lat. incunabulum – leagăn, cf. engl. incunabulum, fr. incunable].

INCUNÁBUL s. n. tipăritură de la începuturile artei tipografice (înainte de anul 1500); (p. ext.) exemplar din cele mai vechi tipărituri. (< fr. incunable, lat. incunabulum)

INCUNÁBUL ~e n. 1) Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (până în anul 1500). 2) Carte veche și de valoare. /<fr. incunable, lat. incunabulum

incunabul a. se zice de cărțile publicate la începutul imprimeriei ║ n. carte tipărită în sec. XV: incunabulele sunt pasiunea bibliofililor.

incunábul n., pl. e (lat. in-cunábula [n. pl.] leagăn și [fig.] început. Cp. cu cartea latină a lui Beughem¹ intitulată Incunabula typographiae, Amsterdam, 1688). Carte care datează de la începutu tipografiiĭ (1455-1500).^[1]

incunabul s. n., pl. incunabule

incunabul s. n., pl. incunabule

incunábul s. n., pl. incunábule

incunabul

incunábul, incunabule s. n. Exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului (1440 până prin anul 1520); p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). Exemple de incunabule românești: tipăriturile călugărului Macarie, Liturghierul din 1508, Tetraevanghelul din 1512 etc. – Din lat. incunabulum, fr. incunable.

INCUNÁBUL (< fr. {i}; {s} lat. incunabula „loc de origine, început”) s. n. Denumire dată primelor tipărituri europene la care s-a aplicat tehnica de tipărire mecanică a cărților, prin utilizarea caracterelor mobile (inventată de Gutenberg la 1440); cărțile tipărite până la 1500 poartă acest nume, ele fiind bogat ilustrate cu xilogravuri; p. ext. carte foarte veche (și prețioasă). Termenul de i. a fost folosit pentru prima oară de Philippe Labbe (1653), în lucrarea „Nova bibliotheca mss. librorum”.