INCHIZIȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. XII și începutul sec. XIII, însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.

inchiziție sf [At: BOUREANU, S. P. 6 / V: (înv) încviz~, ~iune / Pl: ~ii / E: fr inquisition] 1 Instituție a bisericii catolice care judeca și condamna la ardere pe rug pe cei acuzați de erezie, vrăjitorie și pe cei care își manifestau sub orice formă ostilitatea sau nesupunerea față de biserica catolică. 2 (Fig) Cercetare sau percheziție etc. riguroasă.

INCHIZIȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice care judeca pe cei acuzați de erezie și pe cei care își manifestau sub orice formă ostilitatea sau nesupunerea față de biserica catolică. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.^[1]

INCHIZIȚIE s. f. Instituție polițistă-judiciară (din secolele XIII-XIX) de o mare cruzime, creată de biserica catolică spre a oprima pe cei care se împotriveau exploatării feudale și asupririi exercitate de biserică. Inchiziția cerească Și poliția lumească Ce dau spectrul fioros Au pierit. BOLLIAC, O. 193.

INCHIZIȚIE s.f. Instituție ecleziastică, cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime și instituită de biserica romano-catolică (în sec. XIII-XIX) pentru a stăpîni pe așa-numiții eretici și mai ales pentru a oprima pe cei care se opuneau exploatării feudale și asupririi bisericii. [Gen. -iei, var. inchizițiune s.f. / cf. it. inquisizione, fr. inquisition, lat. inquisitio].

INCHIZIȚIE s. f. instituție ecleziastică cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime, instituită de biserica romano-catolică pentru lupta împotriva ereticilor. ◊ (fig.) anchetă arbitrară, severă. (< fr. inquisition, lat. inquisitio)

INCHIZIȚIE f. 1) (în sec. XIII-XIX) Instituție a bisericii romano-catolice care judeca pe cei acuzați de erezie sau de nesupunere față de biserică și care este vestită prin sentințele sale de o mare cruzime. 2) fig. Atitudine de inchizitor. /<fr. inquisition, lat. inquisitio, ~onis^[1]

inchizițiune sf vz inchiziție

incviziție sf vz inchiziție

INCHIZIȚIUNE s.f. v. inchiziție.

inchiziți(un)e f. 1. cercetare riguroasă, vexatoriei 2. tribunal instituit odinioară în unele țări apusene, mai ales în Spania, spre a căuta și urmări pe eretici.

*inchizițiúne f. (lat. in-quisítio, -ónis, d. in-quisitum, supinu d. in-quirere, care e un compus al luĭ quáerere, de unde vine rom. a cere. V. a-chizițiune). Un tribunal bisericesc instituit de la 1183 în Italia și apoĭ în Spania pentru urmărirea ereticilor. Fig. Perchizițiune riguroasă și arbitrară. – Și -íție.

inchiziție (desp. -ți-e) s. f., art. inchiziția (desp. -ți-a), g.-d. inchiziții, art. inchiziției

inchiziție (-ți-e) s. f., art. inchiziția (-ți-a), g.-d. inchiziții, art. inchiziției

inchiziție s. f. (sil. -ți-e), art. inchiziția (sil. -ți-a), g.-d. inchiziții, art. inchiziției^[1]

inchiziție

inchiziție, -ției gen. a.

Inchiziție, instituție a Bis. catolice, creată în 1183 de conciliul de la Verona pentru pedepsirea ereticilor și a celor ostili catolicismului. Reorganizată în 1542 de către papa Paul III și condusă de iezuiți, ea a lăsat triste amintiri, trimițând pe eșafod, mai întâi din fanatism, apoi și din interese monarhice, mii de persoane, printre care mulți oameni de știință. A fost lichidată treptat în sec. 18-19.

INCHIZIȚIA, instituție a Bisericii catolice, creată la sfârșitul sec. 12 și în prima jumătate a sec. 13 (conciliile de la: Verona, 1184; Lateran, 1215; Toulouse, 1229), însărcinată cu apărarea credinței creștine și reprimarea ereziei (în special a catarilor). În 1163, Conciliul de la Reims a înființat I. episcopală și I. monastică; aceste două instituții de judecată similare sunt diferite de I. spaniolă, tribunal regal autorizat de papa Sixtus IV în 1478, care, pentru a obține unificarea religioasă a Spaniei, i-a persecutat pe evreii și musulmanii proaspăt convertiți, suspectați de a continua practicile vechilor lor religii. Din 1252, papa Innocentiu IV a autorizat folosirea torturii pentru obținerea de mărturisiri. În 1542, a fost creată și Congregația Supremei Imchiziții, cu scopul de a lupta împotriva Reformei. Suprimată în 1808, prin decret imperial, de către Napoleon, apoi restabilită, I. spaniolă a fost definitiv lichidată în 1834 (din ordinul regentei Maria Cristina). I. a funcționat cu precădere în N Italiei, S Franței și în Spania creștină împotriva catarilor, valdensilor, vrăjitoarelor, magicienilor, evreilor și musulmanilor; în Boemia a fost folosită împotriva husiților, în Țările de Jos, împotriva begarzilor, în statele germane, împotriva vrăjitoarelor, în Anglia, împotriva Ordinului templierilor.