imunogen, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~i, ~e / E: fr immunogène] (Blg; d. substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1).

IMUNOGÉN, -Ă adj. Care produce imunitate. [< fr. immunogène, cf. lat. immunis – imun, gr. gennan – a produce].

IMUNOGÉN, -Ă adj. care produce imunitate. (< fr. immunogène)

IMUNOGÉN ~ă (~i, ~e) biol. (despre substanțe) Care imunizează; cu proprietatea de a da imunitate. /<fr. immunogene

imunogén adj. m., pl. imunogéni; f. sg. imunogénă, pl. imunogéne

IMUNO- „imun, imunitate”. ◊ L. immunis „apărat, scutit” > fr. immuno-, germ. id., engl. id., ït. id. > rom. imuno-. □ ~electroforeză (v. electro-, v. -foreză), s. f., adaptare a tehnicii electroforetice pentru imunizare; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce imunitate; ~geneză (v. -geneză), s. f., teorie asupra legilor de dezvoltare și de manifestare a rezistenței la organismele animale și vegetale; ~hematologie (v. hemato-, v. -logie₁), s. f., ramură a hematologiei care se bazează pe concepția că o serie de hemopatii rezultă din acțiunea unor factori imunologici; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a hematiilor sub acțiunea anticorpilor antieritrocitari corespunzători; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele de imunitate; ~osmoforeză (v. osmo-₂, v. -foreză), s. f., metodă rapidă pentru identificarea virusurilor prin reacții simulate de serologie și de electroforeză; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiu al reacțiilor morbide provocate de apariția unui antigen în organism; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament preventiv prin administrarea de seruri sau vaccinuri care conțin anticorpi sau antigeni.