2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Material natural sau artificial implantat în organism. – Din fr. implant.

implant sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: fr implant] (Med) 1 Țesut, organ sau obiect cu rol funcțional implantat. 2 Medicament solid introdus într-un țesut în vederea unei acțiuni sau resorbții lente.

IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Organ sau țesut care se implantează. – Din fr. implant.

IMPLÁNT s.n. (Med.) Organ sau țesut implantat. ♦ Medicament solid introdus într-un țesut în vederea unei acțiuni sau resorbții lente. [Pl. -te. / < fr. implant, cf. lat. in – în, plantare – a planta].

IMPLÁNT s. n. organ, țesut, aparat, medicament implantat. (< fr. implant)

implánt s. n. (med.) Introducerea în corp a unor țesuturi înlocuitoare, a unor aparate cu rol medical etc. ◊ „Un capitol nou în cercetarea medicală. Implantul de radiostimulatori.” Sc. 4 I 78 p. 3. ◊ „Acest complex stomatologic poate oferi implante, proteze [...]” R.l. 9 XI 92 p. 3; v. și autogrefă, endoosos (din fr., engl. implant; PR 1962; CD, DM, DZ; DEX, DN3)

IMPLÁNT ~uri n. med. Organ, țesut (sau aparat) care se introduce pe cale chirurgicală sub piele sau în mușchi. [Sil. im-plant] /<fr. implant

ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.

ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.

împlânta [At: DOSOFTEI, V. S. 129/1 / Pzi: împlânt și (înv) ~tez / E: ml *implantare] 1 vt (Înv) A sădi o plantă. 2-3 vtr A (se) înfige cu vârful în pământ. 4-5 vtr A (se) străpunge cu un corp ascuțit. 6 vt (Ccr) A îngropa o legumă în nisip spre a o păstra. 7 vt (Fig; rar) A fixa. 8 vt (Fig) A pironi. 9 vt A introduce ceva într-un lichid. 10 vr (Fig) A se îngloda în datorii. 11 vr (Fig) A fi covârșit de neputința de a scăpa de ceva.

ÎMPLÎNTÁ, împlî́nt, vb. I. Tranz. A înfige, a vîrî. I Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240. Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Refl. Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123. Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304. (Fig.) Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.

A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare

împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE].

împlî́nt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu’mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împlântá (a ~) vb., ind. prez. 3 împlấntă

împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.

ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)

împlînta vb. v. PLANTA. PUNE. RĂSĂDI. SĂDI. TRANSPLANTA.

arată toate definițiile

Intrare: implant
implant1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • implant
  • implantul
  • implantu‑
plural
  • implanturi
  • implanturile
genitiv-dativ singular
  • implant
  • implantului
plural
  • implanturi
  • implanturilor
vocativ singular
plural
implant2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • implant
  • implantul
  • implantu‑
plural
  • implante
  • implantele
genitiv-dativ singular
  • implant
  • implantului
plural
  • implante
  • implantelor
vocativ singular
plural
Intrare: împlânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împlânta
  • ‑mplânta
  • împlântare
  • ‑mplântare
  • împlântat
  • ‑mplântat
  • împlântatu‑
  • ‑mplântatu‑
  • împlântând
  • ‑mplântând
  • împlântându‑
  • ‑mplântându‑
singular plural
  • împlântă
  • ‑mplântă
  • împlântați
  • ‑mplântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împlânt
  • ‑mplânt
(să)
  • împlânt
  • ‑mplânt
  • împlântam
  • ‑mplântam
  • împlântai
  • ‑mplântai
  • împlântasem
  • ‑mplântasem
a II-a (tu)
  • împlânți
  • ‑mplânți
(să)
  • împlânți
  • ‑mplânți
  • împlântai
  • ‑mplântai
  • împlântași
  • ‑mplântași
  • împlântaseși
  • ‑mplântaseși
a III-a (el, ea)
  • împlântă
  • ‑mplântă
(să)
  • împlânte
  • ‑mplânte
  • împlânta
  • ‑mplânta
  • împlântă
  • ‑mplântă
  • împlântase
  • ‑mplântase
plural I (noi)
  • împlântăm
  • ‑mplântăm
(să)
  • împlântăm
  • ‑mplântăm
  • împlântam
  • ‑mplântam
  • împlântarăm
  • ‑mplântarăm
  • împlântaserăm
  • ‑mplântaserăm
  • împlântasem
  • ‑mplântasem
a II-a (voi)
  • împlântați
  • ‑mplântați
(să)
  • împlântați
  • ‑mplântați
  • împlântați
  • ‑mplântați
  • împlântarăți
  • ‑mplântarăți
  • împlântaserăți
  • ‑mplântaserăți
  • împlântaseți
  • ‑mplântaseți
a III-a (ei, ele)
  • împlântă
  • ‑mplântă
(să)
  • împlânte
  • ‑mplânte
  • împlântau
  • ‑mplântau
  • împlânta
  • ‑mplânta
  • împlântaseră
  • ‑mplântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

implant

  • 1. medicină Material natural sau artificial implantat în organism.
    surse: DEX '09 DN
    • 1.1. Medicament solid introdus într-un țesut în vederea unei acțiuni sau resorbții lente.
      surse: DN

etimologie:

împlânta împlântare

  • 1. A (se) înfige, a (se) vârî.
    exemple
    • Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240.
      surse: DLRLC
    • Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418.
      surse: DLRLC
    • O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42.
      surse: DLRLC
    • Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123.
      surse: DLRLC
    • Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304.
      surse: DLRLC
    • figurat Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.
      surse: DLRLC

etimologie: