imparțial, ~ă [At: MACEDONSKI, O. IV, 45 / P: ~ți-al / Pl: ~i, ~e / E: fr imparțial] 1 a Care face o apreciere obiectivă. 2-3 av, a (În mod) nepărtinitor.

IMPARȚIAL, -Ă, imparțiali, -e, adj. (Despre oameni) Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv. E de prisos a spune că vom fi imparțiali, căci avem pe public judecător. MACEDONSKI, O. IV 45. Iată, mi-am zis, un critic în adevăr modern, pe cît de luminat pe atîta de imparțial. CARAGIALE, O. VII 36. – Pronunțat: -ți-al.

IMPARȚIAL, -Ă adj. Nepărtinitor, obiectiv, drept. [Pron. -ți-al. / < fr. impartial, it. imparziale].

IMPARȚIAL, -Ă adj. nepărtinitor, obiectiv. (< fr. impartial)

IMPARȚIAL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care nu este parțial; care procedează în conformitate cu adevărul și dreptatea; nepărtinitor; just; drept. [Sil. -ți-al] /<fr. impartial

imparțial a. nepărtinitor: istoricul cată să fie imparțial.

*imparțiál, -ă adj. (in și parțial; fr. impartial). Nepărtinitor, care nu ține parte nimănuĭ, ci împarte justiția conform legilor eĭ: judecător imparțial. Adv. Cu imparțialitate, fără părtinire.

imparțial (desp. -ți-al) adj. m., pl. imparțiali; f. imparțială, pl. imparțiale

imparțial (-ți-al) adj. m., pl. imparțiali; f. imparțială, pl. imparțiale

imparțial adj. m. parțial

IMPARȚIAL adj. v. drept.

IMPARȚIAL adj. drept, neparțial, nepărtinitor, obiectiv, (înv.) nefățărit. (Om ~.)

Imparțial ≠ părtinitor

Imparțial ≠ parțial

AUFRICHTIG ZU SEIN KANN ICH VERSPRECHEN, UNPARTEISCH ZU SEIN ABER NICHT (germ.) pot făgădui că voi fi sincer, nu însă și imparțial. – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.