IMINENȚĂ s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

iminent, ~ă a [At: I. IONESCU, D. 225 / V: (înv) ~nint / Pl: ~nți, ~e / E: fr imminent, lat imminens, -entis] 1-2 Care este gata să se producă și nu se poate (amâna sau) opri Si: inevitabil. 3 Amenințător.

iminență sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~țe / E: fr imminence] 1-2 Stare a unui lucru sau a unei situații iminente (1-2). 3 Amenințare a unui lucru rău care trebuie să se întâmple.

IMINENȚĂ, iminențe, s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situații iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

IMINENT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care e gata să se producă, să se întîmple. Pericolul era iminent și trebuia numaidecît înlăturat. HOGAȘ, DR. II 77. Ultima depeșă îmi spune că pericolul iminent e înlăturat. CARAGIALE, O. VII 85.

IMINENȚĂ, iminențe, s. f. Faptul de a fi iminent, starea unui lucru sau a unei situații iminente.

IMINENT, -Ă adj. Pe punctul de a se produce; apropiat; inevitabil. [< fr. imminent, it. imminente, lat. imminens].

IMINENȚĂ s.f. Faptul de a fi iminent; caracterul, starea a ceea ce este iminent. [Cf. fr. imminence, it. imminenza].

IMINENT, -Ă adj. pe punctul de a se produce; inevitabil. (< fr. imminent, lat. imminens)

IMINENȚĂ s. f. caracterul, starea a ceea ce este iminent. (< fr. imminence, lat. imminentia)

IMINENT ~tă (~ți, ~te) Care este pe punctul de a se produce și nu mai poate fi amânat sau evitat. O criză ~tă. /<fr. imminent, lat. imminens, ~ntis

IMINENȚĂ ~e f. 1) Caracter iminent. 2) Situație iminentă. /<fr. imminence, lat. imminentia

iminent a. 1. gata de a cădea peste: ruină iminentă; 2. fig. foarte amenințător și periculos: răsboiu iminent.

iminență f. caracterul sau starea lucrurilor iminente: iminența pericolului.

*iminént, -ă adj. (lat. ímminens, -éntis, d. im-mĭnére, a se înălța, a amenința. V. pro-eminent. Care e aproape să cadă, să se întîmple, care amenință cu periculu: ruină, dizgrație, exploziune iminentă; războĭ iminent.

*iminénță f., pl. e (lat. imminentia). Calitatea de a fi iminent: iminența războĭuluĭ.

iminent (inevitabil) adj. m., pl. iminenți; f. iminentă, pl. iminente

iminență (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminenței

iminent (inevitabil) adj. m., pl. iminenți; f. iminentă, pl. iminente

iminență (inevitabilitate) s. f., g.-d. art. iminenței

iminent adj. m., pl. iminenți; f. sg. iminentă, pl. iminente

iminență s. f., g.-d. art. iminenței; pl. iminențe

IMINENT adj. inevitabil, (livr.) ineluctabil. (Un fenomen ~.)

IMINENȚĂ s. inevitabilitate. (~ producerii unui fenomen.)

IMINENT adj. inevitabil, (livr.) ineluctabil. (Un fenomen ~.)

IMINENȚĂ s. inevitabilitate. (~ producerii unui fenomen.)