iminent, ~ă a [At: I. IONESCU, D. 225 / V: (înv) ~nint / Pl: ~nți, ~e / E: fr imminent, lat imminens, -entis] 1-2 Care este gata să se producă și nu se poate (amâna sau) opri Si: inevitabil. 3 Amenințător.

IMINENT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care e gata să se producă, să se întîmple. Pericolul era iminent și trebuia numaidecît înlăturat. HOGAȘ, DR. II 77. Ultima depeșă îmi spune că pericolul iminent e înlăturat. CARAGiALE, O. VII 85.

IMINENT, -Ă adj. Pe punctul de a se produce; apropiat; inevitabil. [< fr. imminent, it. imminente, lat. imminens].

IMINENT, -Ă adj. pe punctul de a se produce; inevitabil. (< fr. imminent, lat. imminens)

IMINENT ~tă (~ți, ~te) Care este pe punctul de a se produce și nu mai poate fi amânat sau evitat. O criză ~tă. /<fr. imminent, lat. imminens, ~ntis

iminent a. 1. gata de a cădea peste: ruină iminentă; 2. fig. foarte amenințător și periculos: răsboiu iminent.

*iminént, -ă adj. (lat. ímminens, -éntis, d. im-mĭnére, a se înălța, a amenința. V. pro-eminent. Care e aproape să cadă, să se întîmple, care amenință cu periculu: ruină, dizgrație, exploziune iminentă; războĭ iminent.

iminent (inevitabil) adj. m., pl. iminenți; f. iminentă, pl. iminente

iminent (inevitabil) adj. m., pl. iminenți; f. iminentă, pl. iminente

iminent adj. m., pl. iminenți; f. sg. iminentă, pl. iminente

IMINENT adj. inevitabil, (livr.) ineluctabil. (Un fenomen ~.)

IMINENT adj. inevitabil, (livr.) ineluctabil. (Un fenomen ~.)