2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMANENT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filosofia (sau școala) imanentă = filosofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

IMANENȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

IMANENȚĂ, imanențe, s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. – Din fr. immanence, lat. immanentia.

imanent, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~nți, ~e / E: fr immanent, lat immanens, -ntis] 1 Care este propriu naturii obiectului, neputând fi despărțit de acesta Si: intrinsec (1). 2 Care acționează din interiorul obiectului Si: intrinsec (2). 3 Condiționat de esența obiectului Si: intrinsec (3). 4 (În concepția idealistă despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză exterioară. 5 (Îs) Filozofia (sau școala) -ă Filozofie (sau școală) care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței.

imanență sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr immanence, lat immanentia] 1-4 Însușire de a fi imanent (1-4).

IMANENT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului; intrinsec. 2. (În concepția idealistă despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = filozofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. – Din fr. immanent, lat. immanens, -ntis.

IMANENT, -Ă, imanenți, -te, adj. 1. Care e propriu naturii obiectului, condiționat de aceasta; intrinsec, persistent, permanent, constant. A-și însuși muncă în timpul tuturor celor 24 de ore ale zilei este deci tendința imanentă a producției capitaliste. MARX, C. I 249. 2. (În concepția idealistă, reacționară, despre lume) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară.

IMANENȚĂ s. f. Stare a ceea ce este imanent.

IMANENT, -Ă adj. Propriu naturii obiectului, decurgînd lăuntric din natura obiectului; intrinsec, constant, permanent. ◊ Filozofia (sau școala) imanentă = școală filozofică idealist-subiectivă care susținea că existența, realitatea reprezintă exclusiv conținutul conștiinței. // s.m. și f. (Rar) Adept al filozofiei imanente. [Cf. fr. immanent, it. immanente, lat. immanens].

IMANENȚĂ s.f. Situația a ceea ce este imanent. [Cf. fr. immanence, it. immanenza].

IMANENT, -Ă adj. propriu naturii, esenței obiectului, care acționează din interiorul lui; intrinsec. (< fr. immanent, lat. immanens)

IMANENȚĂ s. f. însușirea, starea a ceea ce este imanent. (< fr. immanence, lat. immanentia)

IMANENT ~tă (~ți, ~te) Care se conține în însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; existent prin însăși natura sau esența unui lucru sau fenomen; intrinsec. /<lat. immanens, ~ntis, fr. immanent

IMANENȚĂ ~e f. Caracter imanent. /<lat. immanentia, fr. immanence

imanent a. 1. Filoz. care persistă, care lucrează în ființe într’un mod constant (în opozițiune cu transitoriu sau transcendent); 2. care e inseparabil de: greutatea e imanentă materiei.

*imanént, -ă adj. (lat. immánens, -éntis. V. permanent, rămîn). Filoz. Care rămîne (persistă, lucrează constant) în ființe: acțiune imanentă. V. transitoriŭ, transcendent.

*imanénță f., pl. e (lat. immanentia). Starea lucruluĭ imanent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

imanent adj. m., pl. imanenți; f. imanentă, pl. imanente

imanență s. f., g.-d. art. imanenței; pl. imanențe

imanent adj. m., pl. imanenți; f. imanentă, pl. imanente

imanență s. f., g.-d. art. imanenței; pl. imanențe

imanent adj. m., pl. imanenți; f. sg. imanentă, pl. imanente

imanență s. f., g.-d. art. imanenței; pl. imanențe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IMANENT adj. (FILOZ.) intrinsec, lăuntric. (Cauză ~.)

IMANENT adj. (FILOZ.) intrinsec, lăuntric.

Intrare: imanent
imanent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imanent
  • imanentul
  • imanentu‑
  • imanentă
  • imanenta
plural
  • imanenți
  • imanenții
  • imanente
  • imanentele
genitiv-dativ singular
  • imanent
  • imanentului
  • imanente
  • imanentei
plural
  • imanenți
  • imanenților
  • imanente
  • imanentelor
vocativ singular
plural
Intrare: imanență
imanență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imanență
  • imanența
plural
  • imanențe
  • imanențele
genitiv-dativ singular
  • imanențe
  • imanenței
plural
  • imanențe
  • imanențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

imanent, imanentăadjectiv

  • 1. Care este propriu naturii obiectului, care acționează din interiorul obiectului, condiționat de esența obiectului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote A-și însuși muncă în timpul tuturor celor 24 de ore ale zilei este deci tendința imanentă a producției capitaliste. MARX, C. I 249. DLRLC
  • 2. (În concepția idealistă) Care există și acționează prin sine însuși, nedeterminat de o cauză din afară. DEX '09 DLRLC
    • 2.1. Filosofia (sau școala) imanentă = filozofie care afirmă că existența, realitatea reprezintă conținutul conștiinței. DEX '09 DN
  • 3. (și) substantivat rar Adept al filozofiei imanente. DN
etimologie:

imanență, imanențesubstantiv feminin

  • 1. Însușirea sau starea a ceea ce este imanent. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.