IGUANODON, iguanodoni, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile uriașe, bipede, din ordinul dinozaurienilor, cu corpul terminat printr-o coadă enormă, care le servea drept sprijin în timpul șederii pe loc; (și la sg.) animal care făcea parte din acest gen. – Din fr. iguanodon.

iguanodon sm [At: CADE / V: ~t / Pl: ~i / E: fr iguanodon] 1 (Lpl) Gen de reptile fosile uriașe, bipede, din ordinul dinozaurienilor, cu corpul terminat printr-o coadă enormă, care le servea drept sprijin în timpul șederii pe loc. 2 Animal din genul iguanodonilor (1).

IGUANODON, iguanodoni, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile uriașe, bipede, din ordinul dinozaurienilor, cu corpul terminat printr-o coadă enormă, care le servea drept sprijin în timpul șederii pe loc; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguanodon.

IGUANODON s.m. Reptilă uriașă fosilă din era mezozoică, asemănătoare cangurului, dar mult mai înaltă. [< fr. iguanodon, cf. sp. iguano, gr. odous – dinte].

IGUANODON s. m. dinozaurian erbivor, asemănător cangurului. (< fr. iguanodon)

iguanodont sm vz iguanodon

iguanodon (desp. -gua-) s. m., pl. iguanodoni

iguanodon (-gua-) s. m., pl. iguanodoni

iguanodon s. m. (sil. -gua-), pl. iguanodoni

IGUANODÓN (< fr.; {s} iguane „iguană” + gr. odont- „dinte”) s. m. Gen de reptile dinozauriene fosile, erbivore, lungi de 10 m, înalte de 5 m, cu stațiune bipedă și sprijin pe coadă în timpul repausului; membrele anterioare erau scurte, pentadactile, cele posterioare puternice, tridactile, cu gheare. Aveau dinți tăioși, zimțați, comprimați lateral. Au fost descoperite schelete complete în depozitele Cretacicului inferior din Belgia.