9 definiții pentru ierbărit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ierbărit sn [At: (a. 1685) N. IORGA, BUL. COM. IST. V, 212 / V: er~ / Pl: ~uri / E: iarbă + -ărit] 1 (Înv) Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari. 2 (Înv) Impozit pentru pășunat, plătit de ciobani, la trecerea granițelor uneia dintre țările române. 3 (Reg) Taxă plătită de ciobani proprietarului unui izlaz. 4 (Reg) Drept de pășunat. 5 (Reg) Loc destinat pentru pășunatul vitelor. 6 (Reg) Teren nearabil, pe care crește numai iarbă. 7 (Reg) Teren pe care crește iarbă pentru cosit. 8 (Reg) Păscut al oilor. 9 (Reg) Iarbă pe care o pasc oile. 10 (Reg) Hrănire a vitelor cu ierburi proaspăt cosite. 11 (Reg) Bani pentru băutură ceruți de prietenii mirelui, la plecarea din casa părintească a miresei.

IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit.

IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit.

IERBĂRÍT s. n. 1. (Rar) Loc destinat pentru pășunea vitelor. V. pășune, imaș. Aceste pămînturi se zic... ierbărit, dacă se iau pentru vite. I. IONESCU, M. 285. 2. (Învechit) Impozit pentru pășunat. Cîte 7 lei de capul de vită pentru ierbărit. I. IONESCU, P. 322.

ierbărit n. od. dare pentru pășunatul vitelor.

ĭerbărít n., pl. urĭ. Bir. p. pășunatu vitelor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ierbărít s. n. (sil. ie-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IERBĂRÍT s. v. imaș, izlaz, pășune.

ierbărit s. v. IMAȘ. IZLAZ. PĂȘUNE.

Intrare: ierbărit
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ierbărit
  • ierbăritul
  • ierbăritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ierbărit
  • ierbăritului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ierbărit

  • 1. Impozit perceput în Țara Românească, în secolele XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cîte 7 lei de capul de vită pentru ierbărit. I. IONESCU, P. 322.
      surse: DLRLC
  • 2. rar Loc destinat pentru pășunea vitelor.
    exemple
    • Aceste pămînturi se zic... ierbărit, dacă se iau pentru vite. I. IONESCU, M. 285.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Iarbă + sufix -ărit.
    surse: DEX '98 DEX '09