ierbărit sn [At: (a. 1685) N. IORGA, BUL. COM. IST. V, 212 / V: er~ / Pl: ~uri / E: iarbă + -ărit] 1 (Înv) Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari. 2 (Înv) Impozit pentru pășunat, plătit de ciobani, la trecerea granițelor uneia dintre țările române. 3 (Reg) Taxă plătită de ciobani proprietarului unui izlaz. 4 (Reg) Drept de pășunat. 5 (Reg) Loc destinat pentru pășunatul vitelor. 6 (Reg) Teren nearabil, pe care crește numai iarbă. 7 (Reg) Teren pe care crește iarbă pentru cosit. 8 (Reg) Păscut al oilor. 9 (Reg) Iarbă pe care o pasc oile. 10 (Reg) Hrănire a vitelor cu ierburi proaspăt cosite. 11 (Reg) Bani pentru băutură ceruți de prietenii mirelui, la plecarea din casa părintească a miresei.