idiotism sn [At: (a. 1787) E. VĂCĂRESCU, ap. ODOBESCU, S. I, 299 / V: (înv) ~ă sf / P: i-di-o~ / Pl: ~e / E: fr idiotisme] 1-2 Expresie (sau construcție) caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în altă limbă.

IDIOTISM, idiotisme, s. n. Construcție (expresie, proverb etc.) caracteristică unei limbi, care nu poate fi tradusă în altă limbă decît prin perifrază. Întrebuințează idiotisme ori neexistente în Muntenia, ori, adesea, necunoscute de bucureșteni. HOGAȘ, DR. II 200. - Pronunțat: -di-o-.

IDIOTISM s.n. Construcție, expresie proprie unei limbi, care nu se poate traduce într-o altă limbă decît printr-o perifrază. [Cf. lat. idiotismus, gr. idiotismos, fr. idiotisme].

IDIOTISM s. n. construcție, expresie proprie unei limbi, care nu se poate traduce într-o altă limbă decât printr-o perifrază. (< fr. idiotisme)

IDIOTISM ~e n. Construcție, specifică unui idiom, al cărei sens nu reiese din sensurile elementelor componente și care nu poate fi tradusă în altă limbă cuvânt cu cuvânt; expresie idiomatică. [Sil. -di-o-] /<fr. idiotisme

idiotism n. construcțiune, locuțiune particulară unei limbi.

idiotismă sf vz idiotism

*idiotízm n., pl. e (vgr. idiotismós). Rar. Idioție, stupiditate. Gram. Particularitate în expresiune a uneĭ limbĭ: a bate șaŭa ca să priceapă ĭapa e un idiotizm românesc în loc de a face aluziune.

idiotism (expresie) (desp. -di-o-) s. n., pl. idiotisme

idiotism (expresie) (-di-o-) s. n., pl. idiotisme

idiotism s. n. (sil. -di-o-), pl. idiotisme

idiotism.

IDIOTISM s. n. (cf. fr. idiotisme, lat. idiotismus, gr. idiotismos < idios „propriu”, „specific”): construcție sau expresie proprie unui idiom, care nu se poate traduce într-un alt idiom cuvânt cu cuvânt, decât printr-o perifrază aproximativă, ca de exemplu a-și lua lumea în cap, a da bir cu fugiții, a o pune de mămăligă etc. (v. și expresie frazeologică).