idiosincrasie sf [At: HASDEU, I. C. 171 / P: i-di-o~ / Pl: ~ii / E: fr idiosyncrasie] (Med) Reacție de intoleranță sau de sensibilitate a unor indivizi la unele medicamente, alimente, mirosuri etc., manifestată de obicei prin urticarie.

IDIOSINCRASIE, idiosincrasii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiosyncrasie.

IDIOSINCRASIE s. f. Aversiune puternică față de unele mîncări, parfumuri etc.; dispoziție a unor persoane de a reacționa altfel decît indivizii normali la folosirea unor alimente sau medicamente. – Pronunțat: -di-o-.

IDIOSINCRASIE s.f. Predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente, medicamente. ♦ (p. ext.) Aversiune față de ceva. [Gen. -iei. / < fr. idiosyncrasie, cf. gr. idios – propriu, syn – cu, krasis – temperament].

IDIOSINCRASIE s. f. 1. predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente, medicamente. 2. aversiune față de ceva. (< fr. idiosyncrasie)

IDIOSINCRASIE ~i f. Reacție a organismului unor persoane, provocată de sensibilitatea sporită a acestuia față de unele substanțe sau senzații și manifestată prin urticarie. [G.-D. idiosincrasiei; Sil. -di-o-sin-cra-] /<fr. idiosyncrasie

idiosincrasie f. temperament particular unui individ.

*idiosincrasíe f. (vgr. idiosygkrasía, d. idios, propriŭ, sýn, împreună, și krâsis, amestec, temperament. V. crasă). Med. Aplicațiune saŭ aversiune față de oare-care alimente din pricina temperamentuluĭ fiecăruĭa (de ex., unu nu poate mînca racĭ, că se îmbolnăvește).

IDIOSINCRAZIE, idiosincrazii, s. f. Reacție proprie unor indivizi, caracterizată prin sensibilitate sau intoleranță la unele medicamente, alimente, mirosuri etc. și care se manifestă, de obicei, prin urticarie. [Pr.: -di-o-; scris și: idiosincrasie] – Din fr. idiosyncrasie.

idiosincrasie s. f. (sil. -di-o-, -cra-), art. idiosincrasia, g.-d. art. idiosincrasiei; pl. idiosincrasii, art. idiosincrasiile

idiosincrasie (i-o)

idiosincrasie, -siei gen. a.

idiosincrazie (desp. -di-o-) s. f., art. idiosincrazia, g.-d. art. idiosincraziei; pl. idiosincrazii, art. idiosincraziile (desp. -zi-i-)

idiosincrazie (-di-o-) s. f., art. idiosincrazia, g.-d. art. idiosincraziei; pl. idiosincrazii, art. idiosincraziile