idiopatie sf [At: DA ms / P: i-di-o~ / Pl: ~ii / E: fr idiopathie] (Med) Boală independentă de alte boli ale organismului.

IDIOPATIE s.f. Boală independentă de alte boli pe care le mai are organismul, care își are propriile ei cauze. [Gen. -iei. / < fr. idiopathie, cf. gr. idios – propriu, pathos – suferință].

IDIOPATIE s. f. boală independentă de alte afecțiuni ale organismului, având propriile ei cauze. (< fr. idiopathie)

IDIOPATIE f. Boală care se manifestă independent de alte boli ale organismului. /<fr. idiopathie

*idiopatíe f. (vgr. idiopátheia, d. idios, propriŭ, și páthos, suferință). Med. Boală care are existența eĭ proprie și nu e urmarea alteĭ afecțiunĭ.

idiopatie (desp. -di-o-) s. f., art. idiopatia, g.-d. art. idiopatiei; pl. idiopatii, art. idiopatiile (desp. -ti-i-)

idiopatie (-di-o-) s. f., art. idiopatia, g.-d. art. idiopatiei; pl. idiopatii, art. idiopatiile

idiopatie s. f. (sil. -di-o-), art. idiopatia, g.-d. art. idiopatiei; pl. idiopatii, art. idiopatiile

IDIO- „propriu, specific, individual”. ◊ gr. idios „particular, propriu, specific” > fr. idio-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. idio-. □ ~androspor (v. andro-, v. spor), adj., (despre plante inferioare) la care organele sexuale se formează pe ramuri separate; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., știință care studiază raportul biologic care există între un organism individual și restul populației; ~blaste (v. -blast), s. n. pl., celule cu forme, conținut și funcții deosebite de ale celulelor învecinate; ~blastic (v. -blastic), adj., (despre cristale) dezvoltat în forma cristalografică proprie; ~cinetic (v. -cinetic), adj., (despre substanțe chimice) capabil să producă modificări în structura cromozomică a organismelor; ~corologie (v. coro-₁, v. -logie₁), s. f., studiul arealelor taxonilor considerați ca entități separate; ~cromatic (v. -cromatic), adj., (despre minerale) cu culoare proprie; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom sexuat; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc celule de același tip; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., ecologia organismelor individuale; ~gamie (v. -gamie), s. f., nume colectiv pentru autogamie și geitonogamie; ~glosie (v. -glosie), s. f., vorbire ininteligibilă cauzată de omisiunea unor sunete, inversiuni sau substituiri; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a morfologiei individuale a cromozomilor; ~lalie (v. -lalie), s. f., formă de dislalie, manifestată printr-un limbaj inventat, confuz și neinteligibil; ~morf (v. -morf), adj., (despre minerale) care prezintă forme cristalografice specifice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., termen colectiv pentru modificările morfologice și funcționale speciale ale plantelor; ~patie (v. -patie), s. f., boală independentă de alte afecțiuni ale organismului, avînd propriile ei cauze; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., unitate activă și formativă a citoplasmei, considerată ca avînd funcții genetice; ~terie (v. -terie), s. f., monstruozitate vegetală esențial deosebită de tipul și de speciile înrudite; ~tip (v. -tip), s. n., ansamblul factorilor ereditari localizați în nucleu, citoplasmă sau în plastide; sin. structura genetică a unui individ; ~top (v. -top), s. n., biocor al unui individ vegetal sau animal; ~trofic (v. -trofic), adj., care își poate asigura propria nutriție; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., aparat central al unui spermatocit, cuprinzînd aparatul Golgi și mitocondriile; sin. centrotecă.