iconolatrie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr iconolâtrie] (Liv) Adorare a icoanelor.

ICONOLATRÍE s.f. Adorație a icoanelor. [Gen. -iei. / < fr. iconolâtrie].

ICONOLATRÍE s. f. adorație a icoanelor. (< fr. iconolâtrie)

ICONOLATRÍE f. Dragoste nemărginită față de icoane; adorație a icoanelor. [G.-D. iconolatriei; Sil. -la-tri-] /<fr. iconolâtrie

iconolatríe (livr.) (-la-tri-) s. f., art. iconolatría, g.-d. iconolatríi, art. iconolatríei

iconolatríe s. f. (sil. -tri-), art. iconolatría, g.-d. iconolatríi, art. iconolatríei

ICONO- „imagine, aparență, portret, figură”. ◊ gr. eikon, onos „figură, imagine, portret” > fr. icono-, it. id., engl. id., germ. ikono- > rom. icono-. □ ~clast (v. -clast), s. m. și f., adversar al cultului icoanelor; ~dul (v. -dul), s. m. și f., adept al cultului icoanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în iconografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în arta plastică. 2. Ansamblu de imagini documentare referitoare la o anumită epocă, temă, problemă, persoană etc.; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a icoanelor; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care se închină la icoane; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în iconologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază atributele proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc., necesare artiștilor plastici; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării elementelor și proporțiilor unei opere de artă, pentru a descoperi concepția ce stă la baza construcției ideative și plastice a acesteia; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument folosit pentru măsurarea asimetriei retiniene între cei doi ochi. 2. Vizor utilizat la reglarea aparatului de fotografiat; ~scop (v. -scop), s. n., tub electronic folosit în televiziune pentru transmiterea imaginilor; ~strof (v. -strof), s. n., instrument optic care dă imaginea răsturnată a obiectelor; ~tip (v. -tip), s. n., reprezentare a tipului unui taxon prin desen sau fotografie.