IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2.^[1] (Copulativ) Și. [Var.: iară adv., conj.] – Et. nec. corectat(ă)

ară¹ c vz iar

er av, c vz iar²

eră² av, c vz iar² corectat(ă)

ere^[1] av, c vz iar² modificată

eri av, c vz iar²

iar² [At: PSALT. SCH. 416 / V: ~ră, (Ban) ar, (înv) ară, are, eră^[1], ere, eri, ~e / E: nct] 1 av Cuvânt care arată că acțiunea se repetă Si: iarăși. 2 av De asemenea. 3 av La fel. 4 av Tot. 5 av (După „și” sau „dar”) Acum. 6 av (După „și” sau „dar”) Cu toate acestea. 7 av (După „și” sau „dar”) În același timp. 8 av (Îvr; îcs) Cândai... ~ În caz că ... atunci. 9 c (Înv; exprimă opoziția) Dar. 10 c (Înv) Însă. 11 c Și. 12 c (Înv; după o propoziție negativă) Ci. 13 c (Înv; introduce o întrebare) Oare. corectat(ă)

iară² sf [At: H X, 15 / Pl: ~re / E: rs яра] (Înv; șîc grâu-~) Grâu de primăvară.

iară¹ av, c vz iar²

iare^[1] av, c vz iar² corectat(ă)

iere c vz iar

ieri^2[1] c vz iar² corectat(ă)

ire av, c vz iar²

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Și. [Var.: iară adv., conj.] – Et. nec.

IAR² conj. (Și în forma iară) 1. (Adversativ) Dar, însă. La soare te puteai uita, iar la dînsa ba! CREANGĂ, P. 276. Lupul păru-și schimbă, iar năravul ba. ◊ (În alternative) Dacă-i gîci-o, ferice de tine a fi! Iară de nu, luați-vă catrafusele. CREANGĂ, P. 270. 2. (Copulativ) Și. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. Iar cînd fuse într-o zi... se sculă Făt-Frumos și zise... ISPIRESCU, L. 2. Sură-i sara cea de toamnă... Iar pădurea lin suspină. EMINESCU, O. I 83. În gura Bărăganului... găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani sub care se adăpostesc turmele de oi la poale, iar mii și mii de cuiburi de ciori printre crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 17. Cu-o mînă acul ținea, Cu alta lacrimi ștergea, Iar din grai așa grăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. ◊ (Introduce ultimul element al unei enumerări) Piua-i în căsoaia de alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca după horn. CREANGĂ, P. 5. – Variantă: iară conj.

IAR¹ adv. (Și în forma iară) 1. (Pe lîngă un verb, arătînd repetarea acțiunii, stării etc.) Încă o dată, din nou; iarăși. Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Pe lîngă o parte de vorbire care se repetă, totdeauna precedat de «și») Mereu. Omăt și iar omăt! CONTEMPORANUL, II 213. Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. 2. De asemenea, tot, la fel. Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283. – Variantă: iară adv.

IARĂ¹ adv. v. iar¹.

IARĂ² conj. v. iar².

IARĂ¹ adv. v. iar¹.

IARĂ² conj. v. iar².

IAR² conj. (exprimă un raport adversativ și leagă două propoziții sau două părți de propoziție coordonate) Dar; însă. /<Orig. nec.

IAR¹ adv. 1) (indică repetarea unei acțiuni, a unei stări) Încă o dată; din nou; iarăși. 2) pop. La fel; de asemenea; tot. [Monosilabic; Var. iară] /<Orig. nec.

iar conj. arată o deosebire sau împotrivire (totdeauna la începutul propozițiunii): eu plec, iar tu rămâi ║ adv. indică o repețire: iar te întorci. [Origină necunoscută].

5) ar conj. V. ĭar.

2) áră conj. V. ĭar.

ére, V. ĭar.

1) erĭ, V. ĭar.

ĭar și (vechĭ) ĭáră și (maĭ vechĭ) áră (în Ban. ar), ére și erĭ conj. (sîrb. ĭa, ar și are, ĭar. V. și dar 2). Dar, și, însă: tu lucrezĭ, ĭar el doarme. Iar bine că n’a căzut, dar bine că n’a căzut! Adv. (ĭar, ĭară și ĭarășĭ). Din noŭ: ĭar mă duc, mă duc ĭar. Tot, asemenea: moșneagu avea o fată, și baba ĭar o fată.

iar² conjcț. (Unul vine, ~ altul pleacă.)

iar¹ adv. (Plouă ~.)

iară² (înv., pop.) conjcț. (Unul vine, ~ altul pleacă.)

iară¹ (înv., pop.) adv. (Plouă ~.)

iar adv., conjcț.

iară (înv., pop.) adv., conjcț.

iar / iară adv., conjcț.

iar.

iar adv. – 1. Altă dată, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Și, pe de altă parte. – 4. (Conj., înv.) Totuși, în ciuda. – 5. (Conj.) Dar, însă. – Var. iară, ar(ă). Mr. iar(ă), megl. ară. Pare să provină dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495; Pușcariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu același sens; cf. și ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarăși, adv. (altă dată), cu -și, ca cineși, totuși.

IARA, com. în jud. Cluj, în depresiunea omonimă, la poalele de E ale Muntelui Mare; 4.875 loc. (1998). Expl. de nisip cuarțos, calcar, dolomit, dacit, min. de fier și de mangan. Centru de ceramică populară. În satul Iara, menționat documentar în 1288 cu numele Zara, se află o biserică din sec. 13 (cu refaceri din sec. 18), azi biserică unitariană; biserici de lemn, cu același hram – Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil -, în satele Măgura Ierii (1783), Surduc (sec. 18) și Ocolișel (1852); biserica de zid Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18), în satul Borzești.

IAR adv. 1. iarăși, (înv.) rutes. (A venit ~ pe la noi.) 2. v. tot.

IAR adv. 1. iarăși, (înv.) rutes. (A venit ~ pe la noi.) 2. tot. (El avea o fată si ea ~ o fată.)

iară s.f. (reg.) grâu de primăvară.