13 definiții pentru iamb


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus.

IAMB, iambi, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată. – Din fr. iambe, lat. iambus.

iamb sm [At: EMINESCU, P. 228 / Pl: ~i / E: fr iambe, lat iambus] Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată și cea de-a doua accentuată.

IAMB, iambi, s. m. Unitate metrică a versului compusă din două silabe, dintre care prima este neaccentuată, iar cea de a doua accentuată. Mă întrebi... De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137.

IAMB s.m. 1. Unitate ritmică a versului compusă dintr-o silabă scurtă și una lungă sau dintr-una neaccentuată și una accentuată. 2. (La greci) Satiră populară de expresie familiară. [Cf. fr. ïambe, lat. iambus, gr. iambos].

IAMB s. m. 1. picior de vers dintr-o silabă scurtă (neaccentuată) și una lungă (accentuată). 2. (la greci) satiră populară de expresie familiară. (< fr. ïambe, lat. iambus)

IAMB ~i m. 1) (în versificația antică) Unitate ritmică formată din două silabe, dintre care prima era scurtă și a doua lungă. 2) (în versificația modernă) Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe a doua. [Monosilabic] /<fr. iambe, lat. iambus

iamb m. în poezia greco-latină, picior format dintr’o silabă scurtă și dintrúna lungă: iambii suitori, troheii, săltărețele dactile EM.

*ĭamb m. (lat. iámbus [ia 2 silabe], d. vgr. iambos, ĭamb, d. iápto, arunc, lovesc, năvălesc). La vechiĭ Grecĭ și Romanĭ, un picĭor de vers compus dintr’o silabă scurtă și una lungă. Un vers care cuprindea ĭambĭ, întrebuințat maĭ ales în sátiră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

iámb (iámbi), s. m. – Picior de vers compus din două silabe. – Var. (înv.) iambos. Ngr. ἴαμβος (Gáldi 196). Sec. XVIII. – Der. iambic, adj., din fr. iambique.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

iamb (< gr. ἴαμβος [iambos]), (în prozodia* antică), unul dintre picioarele (1) metrice cele mai utilizate. Se compune dintr-o silabă scurtă și una lungă: U-, fiind astfel invers troheului*.

IAMB (< fr. iambe < lat. iambus < gr. iambos) Unitate metrică în versificația antică greco-latină, alcătuită din două silabe, prima scurtă, a doua lungă (...), iar în versificația modernă prima silabă neaccentuată, a doua accentuată (...). Crearea lui s-ar datora, se spune, preotesei Iambo, iar adevăratul creator, după părerea anticilor, este poetul grec Archiloc. Versul format din șase iambi, denumit și vers iambic, a fost folosit îndeosebi în poezia dramatică. Mai târziu, i se adaogă unele modificări (ex. înlocuirea unora din iambi cu dactili, spondei). În versificația franceză, termenul iamb denumește și acele piese satirice în versuri de 12 silabe, alternînd cu versurile de S silabe. Folosirea iambului în versificație imprimă versurilor un ritm suitor, caracterizat astfel și de Eminescn, în Scrisoarea II. De ce dorm îngrămădite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile... Prețuindu-i însușirile: Dar versus cel mai plin, mai blînd și pudic, Puternic iar – de-o vrea – e pururi iambul. (M. EMINESCU, Iambul) poetul îl folosește în unele poezii ale sale (Luceafărul, La steaua, Trecut-au anii etc.). Ex. A fost odaca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată... (M. EMINESCU, Luceafărul) De asemenea, G. Coșbuc a scris un număr mare de poezii în ritm iambic (ex. Nunta Zamfirei, Moartea Iui Fulger, El-Zorab etc.). Ex. E lung pămîntul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i. Și-avea o fată – fata lui - Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. (G. COȘBUC, Nunta Zamfirei)

Intrare: iamb
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iamb
  • iambul
  • iambu‑
plural
  • iambi
  • iambii
genitiv-dativ singular
  • iamb
  • iambului
plural
  • iambi
  • iambilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iamb

  • 1. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în prozodia antică, prima este scurtă și a doua lungă, iar în prozodia modernă, prima este neaccentuată, iar cea de-a doua accentuată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Mă întrebi... De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137.
      surse: DLRLC
  • 2. (La greci) Satiră populară de expresie familiară.
    surse: DN

etimologie: