iaga i vz iacă²

eacă i vz iacă

iaca² i vz iacă²

iacă² i [At: PALIA (1581) ap. TDRG / V: ~ca, iaga, iahî, ~tă, ~tălăi, ~tăvi / E: ia + ca] 1 Iată. 2 Cuvânt care exprimă apariția bruscă. 3 Cuvânt care exprimă mirarea în fața unei întâmplări neașteptate.

iacătă i vz iacă²

iacătălăi i vz iacă²

iacătăvi i vz iacă²

iagă sf vz uiagă

iahî i vz iacă²

oiagă sf vz uiagă

uiagă sf [At: KLEIN, D. / V: iagă, oi~, uioa~ / Pl: uiegi / E: mg ûveg] (Reg) 1 Sticlă. 2 Recipient, vas din sticlă pentru păstrat lichide. 3 (îe; îf oiagă) A fi beteag de oia~ A fi bețiv. 4 Sticlă de lampă. 5 (Trs) Damigeană (în împletitură de nuiele).

uioagă sf vz uiagă

IACA¹ interj. v. iacă.

IACĂ interj. 1. (Și în forma iaca) (Exclamație care atrage atenția ascultătorului asupra unei persoane sau a unui lucru) Ia, iată, uite, vezi. Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncu ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218. ◊ (Indică apariția unei persoane sau a unui lucru) Iaca și codrul Grumăzeștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. Iacă, badea iară vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 145. ◊ (În forma întărită iacătă, urmat uneori de «că» sau de un complement direct) Iacătă-ne teferi cum ne-a născut maica. ISPIRESCU, L. 70. Iacătă curtea pe costișa ceea. CREANGĂ, P. 330. ◊ (Întărește sensul cuvintelor sau al propoziției care urmează) Dacă nu ne-a mînat la Pașcani, iaca n-am fost. GALAN, Z. R. 29. Iaca, ai să te liniștești și tu aicea ș-ai să vezi ce bine are să fie. VLAHUȚĂ, O. A. 491. Dară unde să se ducă? Nici el iacă nu știa. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Atrage atenția asupra celor ce se vor spune) Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punîndu-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. COȘBUC, P. I 63. Ei, stăpîne, iaca chiar azi mi s-au împlinit anii de slujbă. CREANGĂ, P. 178. ◊ (Precedă o deducție, o concluzie) Apoi iaca, amu de-abia se vede că-i mai mult al dumitale decît al meu. GALAN, Z. R. 65. ♦ (La începutul unei povestiri) Ascultați. Iaca ce-mi zicea el. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. Iaca așa v. așa² (5). ◊ (Repetat, înlocuiește relatarea unei întîmplări) Iacă, iacă, iacă ce mi s-a întîmplat. Cum să fac eu acu să mă întorc cu ispravă bună? ISPIRESCU, L. 77. 2. (În povestiri) Deodată, pe neașteptate, iată. Cînd, iacă, se întîlnește cu un corb. ISPIRESCU, L. 43. Cum vorbeau ei, numai iacă intră și Chirică pe ușă. CREANGĂ, P. 177. 3. Exclamație de mirare, urmată adeseori de «mă». Iacă mă! Te văd o dată și la noi. 4. (Precedat de ei) Exclamație care exprimă protestul, întărește sensul negativ al unui răspuns. Mi se pare că te-ai supărat. – Ei iacă! de ce să mă supăr? – Variante: iaca, iacătă interj.

IACĂTĂ interj. v. iacă.

UIAGĂ, uiegi, s. f. (Regional; și în forma oiagă) Sticlă. S-au dus și s-au dus, pînă ce au ajuns la un munte de oiagă (steclă). MARIAN, O. I 337. ♦ Vas de sticlă pentru păstrarea lichidelor; clondir. Este-o mas-a dorului, Pe masă oiegi cu bere. ȘEZ. XIX 36. – Variantă: oiagă s. f.

IACĂ interj. fam. 1) (atrage atenția asupra celor spuse) Uită-te! Privește! Vezi!; Iată. 2) adverbial Pe neașteptate; deodată. Când colo, iacă, a intrat și el. [Var. iaca] / ia + că

iacă! int. vezi (aci sau acolo); iacă- mă![Compus din ia și că]. V. așa.

iacătă! int. iacă. [Compromis între iacă și iată].

2) ĭáca și (rar) ĭácă și (ob.) ĭacătă, interj. (sîrb. jako, acuma, îndată. Ĭacătă e infl. de ĭată [care vine d. alb. ĭate, vsl. sîrb. bg. eto], care e sin. cu ĭacă, dar nu se maĭ aude azĭ). Vezi, na, uĭte-te: ĭaca doĭ francĭ, ĭacătă-l, ĭacăt-o, ĭaca-țĭ francu (na francu tăŭ); ĭaca na, poftim, ĭa uĭtați-vă (la o surpriză, la o primejdie)! Ĭaca așa, ĭac’așa, așa! ĭaca’ndată, îndată, chear acuma (voĭ face ce vreĭ ș. a.).

ĭágă, V. oĭagă.

oĭágă f., pl. oĭegĭ (ung. üveg). Trans. Banat. Sticlă (materie). Garafă, șip. – Și ĭagă, pl. ĭegĭ.

!iacă² (pop.) interj.

iaca³/iacă¹ (pop.) interj.

iaca/iacă interj.

iacătă interj.

IACĂ interj. v. iată, uite, vezi.

UIAGĂ s. v. clondir, sticlă.

iacă interj. v. IATĂ. UITE. VEZI.

uiagă s. v. CLONDIR. STICLĂ.

oiagă (-iege), s. f. – (Trans.) Flacon, sticluță. Mag. üveg (Cihac, II, 518; Byck-Graur 40; Gáldi, Dict., 166). – Der. oiegar, s. m. (Trans., vînzător de sticle).

oiagă, oiegi, s.f. (reg.) sticlă, garafă.

iagă, s.f. – v. oiagă („sticlă”).

oiagă, oiege, oieje, (uiagă, iagă), s.f. – (reg.) Recipient din sticlă de litraj mic; glaje, sticlă (Țiplea, 1906): „Plata noastră-i foarte mică / Numa-o iagă de pălincă” (Bilțiu, 1996: 72); „Numa-o-oiagă de horincă” (Calendar, 1980: 145); „Pus-am tri uiegi cu rum” (Memoria, 2001: 98). – Din magh. üveg „sticlă” (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER).

uiagă, s.f. – v. oiagă („sticlă”).

iagă, ieji, (uiagă, oiagă), s.f. – Sticlă. Recipient din sticlă de mic litraj (de regulă de 1 l. sau ½ l.): „Plata noastră-i foarte mică / Numa-o iagă de pălincă” (Bilțiu 1996: 72). – Din magh. üveg „sticlă”.

oiagă, oiege, (uiagă, iagă), s.f. – Recipient din sticlă de litraj mic: „Numa-o-oiagă de horincă” (Calendar 1980: 145). – Din magh. üveg (Cihac cf. DER).

uiagă, uiegi, (oiagă, iagă), s.f. – Recipient din sticlă pentru lichide; glaje, sticlă (Țiplea 1906): „Pus-am tri uiegi cu rum” (Memoria 2001: 98). – Din magh. üveg „sticlă”.