ițe sf vz iție

IȚĂ, ițe, s. f. Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situația. A (se) descurca ițele = a (se) lămuri o situație. – Lat. licia (pl. lui licium).

iț¹ sn vz ițe

iță² sf vz iție

iță¹ sf [At: (a. 1783) URICARIUL XXI, 268/20 / Pl: ițe / E: ml licia (pll licium)] 1 (Lpl) Fire de lână răsucită sau bumbac răsucit pentru urzit sau, mai rar, pentru împletit cu andreaua. 2 (Pex; lpl) Fire nevedite, așezate vertical, astfel încât țesătoarea să poată să le schimbe locul cu ajutorul iepelor (18), care le face să urce și să coboare alternativ pentru a trece prin ele suveica cu firul de bătătură. 3 Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rosturilor. 4 (Pex) Fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din iță (3). 5 (Fig) Fir din plasa țesută de un păianjen. 6 (Pfm; îe) A încurca cuiva ițele A strica planurile cuiva. 7 (Pfm; îae) A produce confuzie. 8 (Pfm; îae) A complica lucrurile. 9 (Pfm; îe) A se încurca ițele Se folosește atunci când o problemă se complică. 10 (Pfm; îe) A descurca ițele A rezolva o problemă complicată. 11 (Pop; îe) A fi în patru ițe A fi beat. 12 (Îae) A fi strâns legat afectiv de cineva. 13 (Reg; îc) Ițe de lemn Fibre de lemn cu care se coase ceva.

iție sf [At: ANON. CAR. / P: ~ți-e / V: iță², ițe / Pl: ~ii / E: mg icce] (Reg; mgî) 1 Măsură de capacitate pentru lichide egală cu trei sferturi de litru Si: (îrg) fele. 2 (Pex) Conținut al unei iții (1).

AȚĂ (pl. ațe) sf. 1 Fir răsucit de bumbac, de cînepă, de in, etc. cu care se coase, se brodează, se împletește: ~ de cusut; ~ subțire; ~ groasă; fir de ~ ; mosor de ~; ghem de ~ ¶ 2 Ori-ce tort răsucit, sfoară, frînghie: au tăiat ațele cortului asupra lui Ștefan-Vodă (GR.-UR.); ațele opincii, legăturile de la opinci, tărsîne; ațele ițelor 👉 IȚE ¶ 3 proverb: pînă într’un (sau pînă la un) cap de ~, pînă la cea din urmă fărîmă, fără a lăsa (afară) nimic; nici un cap (sau capăt) de ~, nici cît un fir de ~ (PANN), nici cel mai mic lucru, nimic; – se ține într’o ~ (sau într’un fir de ~), stă numai într’un fir de ~, e gata să se prăpădească, abia se mai poate ține; – viață cîrpită cu ~, traiu plin de necazuri, viață prăpădită; – zile înșirate cu ~ (ISP.), zile trecute fără nici o mulțumire, fără nici un folos, vreme pierdută; – mai mult ~ decît față, se zice despre o îmbrăcăminte sărăcăcioasă, haine roase, sdrențuite; – nu face ața cît fața (PAMF.), prea multă trudă pentru un folos de nimic; – cusut cu ~ albă, care se poate ghici lesne (vorb. de o aluziune răutăcioasă, de o minciună grosolană); – din fir pînă în ~, de la început pînă la sfîrșit, pînă în cele mai mici amănunte; – a-I trage ața la (moarte, etc.), a-l împinge soarta, fatalitatea, a nu se putea împotrivi soartei; – nu întinde ața, că se rupe, nu împinge lucrurile prea departe, nu căuta a trage foloase peste măsură, că s’ar putea să pierzi totul; – unde e ața mai subțire, acolo se rupe, necazurile cad mai adesea pe cei slabi; cei nevoiași mai adesea sînt păgubiți ¶ 4 🏠 Ața zidarului, sfoara pe care o întinde zidarul spre a putea lucra zidul drept; de aci proverb: pe ~, de-a dreptul, în linie dreaptă; a merge ~, a se întinde ~, a trage ~, a merge, etc. de-a dreptul, fără înconjur, în linie dreaptă ¶ 5 🌿 Firicel care se desprinde de pe păstăile plantelor leguminoase, ca bobul, fasolea, mazărea, etc. ¶ 6 Firicel, fibră de carne ¶ 7 🫀 Ața limbii, pielița care leagă partea dedesubt a limbii de peretele inferior al cavității bucale ¶ 8 Ața cuțitului, firul de oțel care se desface de pe tăișul cuțitului, cînd se ascute mult: a scoate ața cuțitului ¶ 9 Băn. 🌿 AȚA-APEI¹, mușchiu care crește de la 4-10 cm. înălțime, formînd tufe întinse de o coloare verde-gălbuie; se găsește pe marginea pîraielor și izvoarelor, în cîmpiile mlăștinoase și pe stînci umede (Mnium fontanum); – 🌿 AȚA-APEI² = MĂTASEA-BROAȘTEI [lat. acia].

IȚĂ, ițe, s. f. Dispozitiv la războiul de țesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situația. A (se) descurca ițele = a (se) lămuri o situație. – Lat. licia (pl. lui licium).

IȚĂ, ițe, s. f. (Mai ales la pl.) Dispozitiv format din rame care susțin o serie de fire așezate vertical, unele lîngă altele, prin ochii cărora se trec firele de urzeală la războiul de țesut, pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochi care fac parte din acest dispozitiv. O iță se ridică și alta-n jos se lasă, Iar stativa-n lovire dă glas scîrțîitor. BELDICEANU, P. 68. Mînile-i reci și tremurînde pare că pierduse îndemînatica lor agerime... nici undrelele nu mai știau s-apuce ițele împletecite. ODOBESCU, S. I 130. Cît e soare Toamna, mindră țesătoare, Pune furca-n brîul ei, Ca să toarcă și să țese Pînză lată-n ițe dese. ALECSANDRI, P. A. 156. ◊ Expr. A (i se) încurca (cuiva) ițele = a (i se) strica planul (cuiva), a (se) complica lucrurile. Are dreptate. Să mai muncesc încă o zi. Să vedem. De ce să încurc ițele? PREDA, Î. 14. Voi, cu bolboroseala voastră, numai ne încurcați ițele. CONTEMPORANUL, IV 507. A descurca ițele = a lămuri o chestiune ◊ Fig. Acum, cînd ițele ei strîngeau bine pe ciung, a început să se teamă de furia ocnașului. POPA, V. 311. ♦ Fig. Fir de păianjen. Un păianjen ce-și urzea în ticnă ițele sale. ODOBESCU, S. I 83.

IȚĂ ițe f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la războiul de țesut, constând din două vergele între care sunt așezate vertical unele după altele coclețele, prin ochiurile cărora se trec firele de urzeală pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ◊ A (i se) încurca ițele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca ițele a clarifica situația; a lămuri lucrurile. /<lat. licia

iță f. pl. 1. fire de urzitură: prin ițe se trece urzeala pânzei; 2. prin analogie: păiajenii ce-și urzia ițele OD.; 3. fig. plan: a încurca ițele cuiva. [Lat. LICIA].

íță f., pl. e (d. lat. licia pl. d. licium, firu urzeliĭ; it. liccio, sp. lizo, d. licium; pv. lissa, fr. lice și lisse, d. licia). Fir de urzeală la pînză. Fir de sfoară saŭ de funie: această funie e în patru ițe. Partea de sus a războĭuluĭ și care susține ițele. Fig. A se încurca ițele, a se încurca o afacere, a deveni maĭ grea. A încurca cuĭva ițele, a-ĭ turbura afacerile. – Tiktin, luîndu-se după o strigătură izolată (la mijlocu ițuluĭ intră capu mîțuluĭ), zice că nu există sing. iță!!! De la iț pluralu ar fi maĭ degrabă ițurĭ fiind-că-ĭ monosilab), ca spriț și sughiț.

iță s. f., g.-d. art. iței; pl. ițe

iță s. f., g.-d. art. iței; pl. ițe

iță s. f., g.-d. art. iței; pl. ițe

iță (ițe), s. f. – Fiecare din fierele care alcătuiesc urzeala la războiul de țesut. – Mr., megl. l’iță. Lat. licia (Pușcariu 906; Candrea-Dens., 899; REW 5020; DAR), cf. it. licicio, prov. lissa, fr. lice, lisse, sp. lizo, port. liço. – Der. ițar, s. m. (sul de urzeală; pl. pantaloni tipici din postav alb). Legătura acestui ultim cuvînt cu ițe nu este clară; cf. cioareci.

a încurca ițele expr. a complica lucrurile.

iție, iții, s.f. (reg., înv.) măsură de capacitate pentru lichide (egală cu o fele sau cu o jumătate de cofă); conținutul ei.

íță¹, ițe, s.f. Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: „Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria, 2001: 100). ■ „Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea, 1924, II: 469). – Lat. licia „urzeală, fir” (DER, DEX, MDA).

íță², ițe, s.f. (dial.) Viță, neam: „Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea” (Țiplea, 1906: 470). – Din viță, prin palatalizarea lui v + i > y > i.

ițíe, iții, s.f. (reg.; înv.) Măsură veche pentru lichide: „Să bem vin cu iția, / Să ne-mpărțim dragostea” (Papahagi, 1925: 203). – Din magh. icce „jumătate” (Bud, Țiplea, MDA).

iță², ițe, s.f. – (pop.) Viță, neam: „Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea” (Țiplea, 1906: 470). – Din viță (< lat. *vitea), prin palatalizarea lui v + i > y > i.

iță¹, ițe, s.f. – Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: „Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea, 1924, II: 469): „Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria, 2001: 100). – Lat. licia „urzeală, fir” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

iție, iții, s.f. – (reg.; arh.) Măsură veche pentru lichide; făcea șase decilitri și ceva (Bud, 1908; Țiplea, 1906). Trei iții făceau 2 litri: „Să bem vin cu iția, / Să ne-mpărțim dragostea” (Papahagi, 1925: 203). – Din magh. icce „jumătate” (Bud, Țiplea, MDA).

iță², -e, s.f. – (pop.) Viță, neam: „Ița me cu ița ta / Șohan nu-i de-asemenea” (Țiplea 1906: 470). – Din viță (< lat. *vitea), prin palatalizarea lui v + i > i.

iță¹, -e, s.f. – Partea războiului de țesut prin care se trag firele la urzitură: „Ițele sunt făcute din tort de cânepă, din bumbac sau din lână; servesc pentru rostatul pânzei; sunt mișcătoare în sus și în jos cu ajutorul ponojilor, purtați de apăsarea piciorului” (Bârlea 1924 II: 469): „Câți or mâna gâștile / Tăț or trage ițele” (Memoria 2001: 100). – Lat. licia „urzeală, fir”.

iție, iții, s.f. – (înv.) Măsură veche pentru lichide; făcea șase decilitri și ceva (Bud 1908; Țiplea 1906). Trei iții făceau 2 litri: „Să bem vin cu iția, / Să ne-mpărțim dragostea” (Papahagi 1925: 203). – Din magh. icce (Bud, Țiplea).