HĂRȚUI, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțui vb. IV] – Harță + suf. -ui.

hărțui² [At: BĂLCESCU, M. V. 541 / V: hâr~, ~țăli / Pzi: ~esc / E: harță + -ui] 1 vrr A se lua la luptă Si: a se încăiera. 2 vt A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3 vt A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri Cf a cicăli, a sâcâi. 4 vt (Reg; d. câini) A asmuți. 5 vrr A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva.

HĂRȚUI (-uesc) l .vb. tr. A obosi cu h a r ț a, cu atacuri repețite: cu alte cete de oștiri, el îi hîrțuia necontenit (ISP.) ¶ 2 A nu da pace, a nu slăbi de loc, a înteți, a zădărî, a necăji în tot chipul cu lucruri de nimic, de puțină importanță: madama îl hărțuește ca să-și aducă aminte (BR.-VN.); prea am fost hărțuiți din toate părțile (VLAH.). II. vb. refl. A se lua la harță, la bătaie, a se încăiera: oameni de aceia cari s’au hărțuit odinioară cu Sobiețchi (CRG.); începură a se ~ zi și noapte cu dușmanul (BĂLC.).

HĂRȚUI, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțui vb. IV] – Harță + suf. -ui.

HĂRȚUI, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji (pe cineva) cu tot felul de neplăceri, a nu da pace (cuiva), a cicăli. ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87. Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247. ♦ (Cu privire la cîini) A întărîtă, a zădărî. Să se ducă la stînă, băgînd de seamă să nu hărțuiască cînii. SEVASTOS, N. 11. 2. Tranz. (Învechit și arhaizant) A urmări (pe dușman) cu atacuri repetate. Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372. 3. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a se încăiera, a se lua la luptă, la bătaie. Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. AL. II 192. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71. Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.

HĂRȚUI hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu da pace cuiva; a cicăli. ♦ A întărîta, a zădărî un cîine. 2. Tranz. A urmări dușmanul prin atacuri repetate. 3. Refl. A se lua la ceartă, la bătaie; a se încăiera. [Var. : hîrțui vb. IV] – Din hartă.

hărțui vb. I în a hărțui sexual 1992 A face avansuri unei colege sau subordonate v. femeie-soldat (trad. din engleză)

A SE HĂRȚUI mă ~iesc intranz. pop. A face schimb de hărțuieli (unul cu altul). /harță + suf. ~ui

A HĂRȚUI ~iesc tranz. 1) (persoane) A deranja întruna cu repetarea insistentă a aceluiași lucru (pretenții, reproșuri etc.); a necăji; a pisa. 2) (dușmani) A ataca în permanență, la intervale de timp mici, pentru a slei de puteri. 3) (ființe) A irita peste măsură în mod intenționat; a zădărî; a întărâta; a ațâța. /harță + suf. ~ui

hărțuì v. 1. a obosi cu atacuri repețite; 2. a se lua la harță; 3. a necăji într’una pentru bagatele. [Pol. HARȚOWAČ].

HÂRȚUI vb. IV v. hărțui.

hărțăli v vz hărțui

hârțui v vz hărțui

HÂRȚUI vb. IV. V. hărțui.

hărțuĭésc v. tr. (ung. harcolni, pol. harcować, hercować, a hărțui, rus. garcovátĭ, a face volte cu calu. V. hărățesc). Atac de multe orĭ în lupte micĭ: a hărțui o armată. Fig. Necăjesc, supăr continuŭ. V. refl. Mă bat în lupte micĭ, în gherilă: înainte de bătălie, armatele s’aŭ hărțuit pe icĭ pe colo. Fig. Mă cert, mă lupt cu vorba: aceștĭ doĭ oratorĭ s’aŭ hărțuit mult între eĭ.

hărțui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiesc, 3 sg. hărțuiește, imperf. 1 hărțuiam; conj. prez. 1 sg. să hărțuiesc, 3 să hărțuiască

hărțui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiesc, imperf. 3 sg. hărțuia; conj. prez. 3 să hărțuiască

hărțui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiesc, imperf. 3 sg. hărțuia; conj. prez. 3 sg. și pl. hărțuiască

hărțui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărțuiesc, conj. hărțuiască)

HĂRȚUI vb. 1. v. încăiera. 2. v. asmuți.

HĂRȚUI vb. 1. a se încăiera. 2. a asmuți, a ațîța, a întărîta, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (A ~ cîinii.)