huzur¹ sn [At: COSTINESCU / Pl: ~uri / E: tc hüzur] 1 Trai comod și lipsit de griji. 2 (Pex) Viață de trândăvie și de îmbuibare. 3 (Pex) Viață plină de desfătări.

huzur² sm vz huzăr

HUZUR s. n. Trai comod și lipsit de griji; viață de trîndăvie și de belșug, în care se lăfăiesc cei ce nu muncesc, paraziții, exploatatorii. Voi luptați pentru desființarea huzurului... și boierilor nu le convine. CAMILAR, N. I 394. Te-ai pomenit în huzur și-n răsfăț, de cum ai deschis ochii. VLAHUȚĂ, O. AL. I 280. Trăia acuma Negoiță în huzur, ce cu gîndul nu gîndise. CARAGIALE, S. N. 53.

HUZUR n. 1) Trai îmbelșugat și lipsit de griji; lăfăială; răsfăț. 2) Viață inactivă, lipsită de activitate; lenevie; trândăvie. /<turc. huzur

huzur n. Mold. tihnă, vieață comodă: trăiam greu, dar în oarecare huzur AL. [Turc. HUZUR, liniște, odihnă].

huzúr n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] huzur, liniște, repaus, fericire; ngr. huzúri, sîrb. uzur). Timp cînd n’aĭ nevoĭe să munceștĭ și eștĭ fericit. V. rahat.

huzăr sm [At: COMAN, GL. / V: ~zur / Pl: ~i / E: ucr зхуер] (Reg) 1 Butuc gros de la baza copacului, din care se fac răzlogi de gard. 2 Parte de sub legătură a snopului. 3 Parte posterioară a plutei. 4 (Fig) Parte posterioară a omului.

huzur s. n.

huzur s. n.

huzur s. n.

huzur (-ruri), s. n. – Bunăstare, trai comod, lipsă de griji. – Mr. huzure. Tc. huzur (Șeineanu, II, 217; Roesler 606; Lokotsch 877; Ronzevalle 81), cg. ngr. χουζούρι. – Der. huzuri, vb. (a trăi comod, în belșug și trîndăvie).

huzăr (huzări), s. m. – (Bucov.) Parte de jos a trunchiului unui copac, ciot. Rut. huzer (DAR).

HUZUR s. 1. lăfăire. 2. îmbuibare.

HUZUR s. 1. lăfăire. 2. îmbuibare.

huzăr, huzări, s.m. (reg.) butuc gros la un capăt (partea dinspre rădăcină); partea unui snop de la legătoare în jos.

húzăr, huzări, s.m. (reg.) Partea groasă a unui buștean; vârvar. – Din ucr. huzer (DAR, DER, MDA).