2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HRONOGRÁF s. n. v. cronograf1.

hronograf sn vz cronograf

HRONOGRÁF s. n. V. cronograf1.

hronograf n. cronică împodobită cu legende apocrife. [Gr. mod.]. V. cronograf.

CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.

CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.

cronográf1 [At: IORGA, L. II, 568 / V: (înv) hro~ / Pl: ~i sm, ~e sn / E: fr chronographe] 1 sm (Înv) Cronicar (1). 2 sn Scriere cu caracter popular reprezentând o sinteză a istoriei generale, bazată pe izvoare istorice combinate cu legende biblice și populare.

CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular, care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și cu legende populare. Cronograful lui Moxa.

CRONOGRÁF1 s.n. Scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. [Pl. -fe, -furi. / < fr. chronographe, cf. gr. chronographos].

CRONOGRÁF I. s. m. autor de cronici (1). II. s. n. 1. scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. 2. instrument înregistrator al timpului. ◊ instrument folosit pentru verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. (< fr. chronographe)

CRONOGRÁF1 ~e n. Scriere cu caracter popular în care se expune istoria universală (pe bază de izvoare istorice, legende religioase, laice, etc.). /<ngr. chronográphos

cronograf n. cronică veche împodobită cu povești; e o istorie a lumii începând cu Biblia, cu împărații romani și bizantini până la domnitorii Bulgarilor și Sârbilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cronográf2 (scriere, aparat) (-no-graf) s. n., pl. cronográfe

cronográf (scriere, aparat) s. n. (sil. -graf), pl. cronográfe


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CRONO- „timp, durată, temporalitate”. ◊ gr. khronos „timp, durată” > fr. chrono-, germ. id., engl. id., it. crono- > rom. crono-.~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., studiul științific al ritmurilor biologice ale viețuitoarelor; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de timp; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., înregistrare fotografică a unei mișcări la intervale scurte de timp, în scopul studierii acesteia; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument pentru înregistrarea duratelor de desfășurare a evenimentelor, fenomenelor, operațiilor etc. 2. Aparat automat de precizie, utilizat la verificarea funcționării cronometrelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Totalitatea operelor în care faptele sînt prezentate cronologic. 2. Figură de stil care constă în descrierea temporală a unor momente sau evenimente; ~gram (v. -gram), s. n., cronogramă* (1); ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Informație dată de literele unei inscripții, ale unei fraze etc., care au și o semnificație numerală, reprezentînd cifre romane; sin. cronogram. 2. Historiogramă*; ~hidroizopletă (v. hidro-1, v. izo-, v. -pletă), s. f., cronoizopletă a umidității; ~izopletă (v. izo-, v. -pletă), s. f., linie care unește pe o hartă punctele cu aceeași umiditate; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu datarea evenimentelor istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora. 2. Istoria vieții unui ecosistem, alcătuită din aspecte filogenetice și aspecte bionomice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., ramură a meteorologiei care studiază procedeele și instrumentele pentru măsurarea timpului; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument de precizie, folosit pentru măsurarea intervalelor de timp; ~profesiogramă (v. profesio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică în timpul unei activități, cu determinarea duratei în timp a fiecărei operații componente; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru măsurarea unui scurt interval de timp; ~taraxie (v. -taraxie), s. f., confuzie în orientarea temporală, asociată cu incapacitatea de a identifica datele și de a le aprecia durata timpului; ~trop (v. -trop), adj., referitor la regularitatea unui ritm.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

cronográf, cronografe s. n. Scriere cu caracter popular care prezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. ◊ Cronograful Țării Românești, croncă scrisă între 1814 și 1824 de Dionisie Ecleziarhul, călugăr și ecleziarh al Episcopiei Râmnicului, apoi dascăl de slovenie la Craiova. Cronograful continuă cronica lui Mihai Cantacuzino, Istoria Țării Românești (Viena, 1806), și poveștește evenimentele istorice petrecute între 1764 și 1819, reprezentând cel mai bogat izvor istoric pentru perioada anterioară revoluției lui Tudor Vladimirescu. Cronograful a fost tipărit pentru prima oară de C.S. Nicolăescu-Plopșor în 1934 la tipografia episcopiei din R.-Vâlcea, ediție îngrjită de Ion D. Lecca. [Var. hronográf s. n.] – Din gr. hronografos.

Intrare: hronograf
hronograf
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cronograf (scriere)
cronograf2 (pl. -e) substantiv neutru
  • silabație: cro-no-graf
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cronograf
  • cronograful
  • cronografu‑
plural
  • cronografe
  • cronografele
genitiv-dativ singular
  • cronograf
  • cronografului
plural
  • cronografe
  • cronografelor
vocativ singular
plural
hronograf substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hronograf
  • hronograful
  • hronografu‑
plural
  • hronografe
  • hronografele
genitiv-dativ singular
  • hronograf
  • hronografului
plural
  • hronografe
  • hronografelor
vocativ singular
plural
cronograf3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cronograf
  • cronograful
  • cronografu‑
plural
  • cronografuri
  • cronografurile
genitiv-dativ singular
  • cronograf
  • cronografului
plural
  • cronografuri
  • cronografurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cronograf (scriere) hronograf

  • 1. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cronograful lui Moxa.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: