hormon sm [At: ENC. AGR. III, 32 / V: (nob) ~ă sfi / Pl: ~i / E: fr hormone, ger hormone. rs xorмoны] 1 (Med) Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. 2 (Îs) ~ vegetal Substanță (prin) care (se) stimulează creșterea vegetalelor.

HORMON, hormoni, s. m. Substanță secretată de țesuturile endocrine, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. Hormoni sexuali.

HORMON s.m. Secreție a glandelor endocrine, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. [< fr., engl. hormone, cf. gr. horman – a excita].

HORMON¹ s. m. substanță biochimică, secreție a glandelor endocrine, care stimulează creșterea și procesele metabolice și fiziologice din organism. (< fr. hormone)

HORMON ~i m. Substanță secretată de glandele endocrine sau ale unor țesuturi care contribuie la dezvoltarea și funcționarea normală a organismului. /<fr. hormone

hormonă sf vz hormon

HORMON²(O)- elem. „hormon”. (< fr. hormn/o/-, cf. gr. hormao, a excita)

hormon s. m., pl. hormoni

hormon s. m., pl. hormoni

hormon s. m., pl. hormoni

hormon, pl. hormoni

HORMON-, v. HORMONO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., prezență a unui anumit hormon în sînge; ~urie (v. -urie), s. f., prezența hormonilor în urină.

HORMONO- „hormon, hormonal”. ◊ gr. hormon „excitat” > fr. hormono-, germ. id., engl. id. > rom. hormono-. □ ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de sinteză a hormonilor în organism; sin. hormonopoieză; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază originea, structura chimică și acțiunea specifică hormonilor; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare electivă a unui hormon într-un țesut; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., hormonogeneză*; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament cu hormoni aplicat în diferite boli.

HORMÓN (< fr. {i}; {s} gr. hormaein „a excita, a stimula”) s. m. Produs de secreție al unei glande endocrine sau al unor țesuturi fără structură glandulară tipică; vehiculat pe care sangvină în tot organismul, acționează la distanță, în doze foarte mici, asupra unor organe sau țesuturi (ex. insulina, testosteronul etc.). H. contribuie la dezvoltarea și funcționarea normală a organismului. Descoperiți inițial de Arnold A. Bertholt (1849), au fost studiați ulterior de Ch. Darwin, Johannes Fiting, Ernest H. Starling (care a introdus denumirea), împreună cu William M. Bayliss. Au fost izolați de Fr.G. Banting și Ch.H. Best (1921). H. sintetici au utilizări importante în medicina genetică și agricultură.

HORMON FOLICULAR s. v. foliculină.

HORMON FOLICULAR s. (BIOL.) foliculină.