11 definiții pentru homeostazie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

homeostazie sf [At: DN2 / P: ~me-o-sta-zi-e / Pl: ~ii / E: fr homéostasie] 1-2 Homeostază (1-2).

HOMEOSTAZÍE s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie.

HOMEOSTAZÍE, homeostazii, s. f. (Biol.) Homeostază. [Pr.: -me-o-] – Din fr. homéostasie.

HOMEOSTAZÍE s.f. Proprietate a organismelor vii de a-și menține diferitele constante fiziologice. ♦ Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice; homeostază. [Pron. -me-os-ta-zi-e, gen. -iei. / < fr. homéostasie, cf. gr. homoios – asemănător, stasis – stare].

HOMEOSTAZÍE s. f. 1. proprietate a organismelor vii de a-și menține constantele fiziologice în condiții diferite de mediu. ♦ (genet.) menținere constantă a genomului într-o populație. 2. tendință a sistemelor autoreglabile de a-și menține constante anumite stări sau coordonate de definiție; homeostază. 3. echilibru natural, biologic și ecologic, în biosferă și ecosisteme. ♦ echilibru al mediului interior al individului. (< fr. homéostasie)

homeostazíe s. f. (biol.) ◊ „Orice organism posedă o multitudine de mecanisme care-i mențin constanța (așa-zisa «homeostazie»), structuri specializate în a primi și a stoca informația, aparate cu care se reproduce etc.” Cont. 26 V 78 p. 5 (din fr. homéostasie; cf. engl. homeostasis; PR 1959; DM, DZ; DEX, DN3)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!homeostazíe (-me-os-ta-/-o-sta-) s. f., art. homeostazía, g.-d. homeostazíi, art. homeostazíei

homeostazíe s. f. (sil. -me-o-; mf. -sta-), art. homeostazía, g.-d. art. homeostazíei; pl. homeostazíi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HOMEOSTAZÍE s. (BIOL.) homeostază.

HOMEOSTAZIE s. (BIOL.) homeostază.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

HOMEO- (OMEO-) „asemănător, egal, uniform”. ◊ gr. homoios „asemănător, asemenea” > fr. homéo-, engl. id., germ. homöo- > rom. homeo- și omeo-.~crom (v. -crom), adj., homocrom*; ~logi (v. -log), adj. pl., (despre cromozomi) care sînt parțial omologi; ~meri (v. -mer), s. m. pl., 1. Cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care, după filozoful grec Anaxagoras, conțineau în sine toate calitățile posibile. 2. Tip de structură a talului lichenilor, la care celulele algei sînt răspîndite uniform în întreaga grosime a acestuia; ~merie (v. -merie), s. f., proces de cristalizare în comun a unor macromolecule organice, care au compoziție chimică foarte puțin diferită între ele; ~morfe (v. -morf), adj. pl., (despre organisme) care sînt asemănătoare prin condițiile de viață în care trăiesc și prin faptul că aparțin aceluiași grup taxonomic, fără a fi însă legate filogenetic; ~morfie (omeomorfie) (v. -morfie), s. f., fenomen referitor la analogiile formelor cristaline ale unor compuși; sin. homeomorfism; ~pat (v. -pat), s. m. și f., specialist în homeopatie; ~patie (v. -patie), s. f., sistem terapeutic ce întrebuințează doze infinitezimale de medicamente care, în cantități mari, ar produce o afecțiune analoagă celei pe care o combate; sin. homeoterapie; ~plastie (v. -plastie), s. f., homoplastie*; ~plazie (v. -plazie), s. f., neoformație de țesuturi prin diviziuni celulare anormale, dar care corespund țesuturilor de bază; ~ptotă (v. -ptotă), s. f., figură de sintaxă poetică, constînd în potrivirea fonică a ultimelor silabe a două cuvinte învecinate; ~reză (v. -reză), s. f., 1. Lege a dezvoltării desemnînd echilibrări și reechilibrări progresive. 2. Dezvoltare canalizată într-o anumită direcție, formîndu-se un țesut deosebit sub aspect morfologic și fiziologic; ~stat (v. -stat), s. n., sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statistice și probabilistice a regimului de funcționare stabilă; ~stază (v. -stază), s. f., 1. Proprietate generală a organismelor de a-și menține, în limitele echilibrului funcțional, genetic și fiziologic, constantele mediului intern. 2. Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice; ~stazie (v. -stazie), s. f., homeostază* (l, 2); ~term (v. -term), adj., s. n. pl., 1. adj., s. n. pl., (Organisme) cu temperatura constantă, independentă de cea a mediului extern. 2. adj., (Despre izvoare) Care izvorăște la o temperatură apropiată de aceea a organismului uman; ~termie (v. -termie), s. f., proprietate a animalelor cu sînge cald de a-și menține constantă temperatura corpului; ~tipie (v. -tipie), s. f., caracteristică a organelor care, pe același animal, prezintă același tip structural.

Intrare: homeostazie
homeostazie substantiv feminin
  • silabație: ho-me-os-ta-, ho-me-o-sta-
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • homeostazie
  • homeostazia
plural
  • homeostazii
  • homeostaziile
genitiv-dativ singular
  • homeostazii
  • homeostaziei
plural
  • homeostazii
  • homeostaziilor
vocativ singular
plural

homeostazie

  • 1. Proprietate a organismelor vii de a-și menține diferitele constante fiziologice.
    surse: DN
    • 1.1. biologie Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice.
      surse: DEX '09 DN sinonime: homeostază
    • 1.2. genetică Menținere constantă a genomului într-o populație.
      surse: MDN '00
  • 2. Echilibru natural, biologic și ecologic, în biosferă și ecosisteme.
    surse: MDN '00
    • 2.1. Echilibru al mediului interior al individului.
      surse: MDN '00

etimologie: