hod¹ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 304 / Pl: ? / E: rs ход] (Rsm) Mers.

hod² sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Reg) Lemn pus de țărani la ușă drept semn că nu e nimeni acasă. 2 Fiecare dintre lemnele transversale de la loitra carului. 3 Fiecare dintre cele 12 lemne transversale care se așază pe două prăjini lungi pentru transportarea fânului cu sania. 4 Fiecare dintre lemnele care unesc două câte două furcile colibei păstorilor Si: hodeț Cf durubață, zvârgină. 5 Horn.

hod n., pl. urĭ (rus. vsl. hodŭ, mers, trecere, drum. V. hudiță). 1800-1860. Mers, desfășurare: hodu deleĭ.

Hód-Mezö-Vásárhely n. oraș în Pusta ungurească, așezat aproape de lunca Tisei: 60.000 loc.

hod (-duri), s. n. – Mers, umblet. Rus. chod (Cihac, II, 139). În Mold., rar. Pare a fi dublet al lui hudă, s. f. (Mold., Trans., deschidere, trecere), de unde hudiță, s. f. (Mold., stradă, uliță), cf. Cihac, II, 139 și Tiktin (după Philippide, II, 717, hudiță ar fi în legătură cu alb. udë).

HOD cf. sl. χoдь „mers” pentru formele mold.; cf. ung. hód „castor” și subst. ard. hodă (lișiță), pentru cele ardelene și muntene. 1. Hodă = Hodea (16 B VI 15). 2. Hode (Mar). 3. Hodac s. 4. + -co, Hodco (Ștef; C Bog) etc., scris și Hotco (Ștef), ba chiar Hodici și Hudici, 1411 (Dm); Hodcești (Giur 215). 5. -iș: Hodiș, -a, -u, -el ss. 6. + --oiu: Hodoe, Stan (17 B 1407); Hodoiu fam. (Sc). 7. + -oș: Hodoș, Nerva, eruditul; -a s., ard. < hodoș „loc bogat în castori” (DLR). 8. + -iv, -oiu: Hodivoaia s. n. marital sau < hodivoi „comandant militar” < sl. hoditi (Mikl. 240).

hod, s.n. (reg., înv.) Curs, mers.

hod, hoduri, s.n. (reg.) Lemnul în care intră fușteii din laterala carului; loitre, drug. – Et. nec. (MDA).

hod, hoduri, s.n. – (reg.) Lemnul în care intră fușteii din laterala carului; loitre, drug (ALRRM, 1973: 862). – Et. nec. (MDA).